Art. 109. - Art. 109: Verificarea ulterioară a atestatelor de origine şi a atestatelor de origine înlocuitoare - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii
Acte UE
Jurnalul Oficial 343L
În vigoare Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
Art. 109: Verificarea ulterioară a atestatelor de origine şi a atestatelor de origine înlocuitoare
[- Articolul 64 alineatul (1) din cod]
(1)Verificarea ulterioară a atestatelor de origine sau a atestatelor de origine înlocuitoare se face prin sondaj sau ori de câte ori autorităţile vamale ale statelor membre au îndoieli întemeiate în privinţa autenticităţii lor, a caracterului originar al produselor vizate sau a respectării celorlalte cerinţe prevăzute în prezenta subsecţiune, în subsecţiunile 3-9 din prezenta secţiune şi în subsecţiunile 2 şi 3 din titlul II capitolul 1 secţiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446.
Atunci când solicită cooperarea autorităţilor competente dintr-o ţară beneficiară pentru a verifica valabilitatea unui atestat de origine, caracterul originar al produselor sau ambele, autorităţile vamale ale unui stat membru indică în cererea lor, acolo unde este cazul, motivele pentru care au îndoieli întemeiate în privinţa valabilităţii atestatului de origine sau a caracterului originar al produselor.
În sprijinul cererii de verificare se poate transmite o copie a atestatului de origine sau a atestatului de origine înlocuitor şi orice alte informaţii sau documente suplimentare care sugerează că informaţiile indicate în atestat sau în atestatul înlocuitor sunt incorecte.
Pentru comunicarea rezultatelor verificării, statul membru solicitant stabileşte un termen iniţial de şase luni de la data transmiterii cererii de verificare, cu excepţia cererilor adresate Norvegiei sau Elveţiei pentru verificarea atestatelor de origine înlocuitoare întocmite pe teritoriul lor pe baza unui atestat de origine întocmit într-o ţară beneficiară, în cazul cărora termenul se prelungeşte la opt luni.
(2)În cazurile în care există îndoieli întemeiate, dacă nu se primeşte niciun răspuns în termenul menţionat la alineatul (1) sau dacă răspunsul nu conţine suficiente informaţii pentru a determina originea reală a produselor, se trimite o a doua comunicare autorităţilor competente. Această comunicare stabileşte un termen suplimentar care nu trebuie să depăşească şase luni. Dacă, după cea de a doua comunicare, rezultatele verificării nu sunt comunicate autorităţilor solicitante în termen de şase luni de la data trimiterii celei de a doua comunicări sau dacă aceste rezultate nu permit stabilirea autenticităţii documentului respectiv sau determinarea originii reale a produselor, autorităţile solicitante refuză dreptul la preferinţe tarifare.
(3)În cazul în care verificarea prevăzută la alineatul (1) sau orice alte informaţii disponibile oferă indicii că sunt încălcate regulile de origine, ţara beneficiară exportatoare, din proprie iniţiativă sau la cererea autorităţilor vamale ale statelor membre sau a Comisiei efectuează de urgenţă investigaţiile necesare sau dispune efectuarea unor investigaţii pentru identificarea şi prevenirea unor asemenea contravenţii. În acest scop, Comisia sau autorităţile vamale ale statelor membre pot participa la investigaţiile respective.