Capitolul 2 - Formalităţile la ieşirea mărfurilor - Regulamentul 2447/24-nov-2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii
Acte UE
Jurnalul Oficial 343L
În vigoare Versiune de la: 19 Mai 2025 până la: 28 Februarie 2027
CAPITOLUL 2:Formalităţile la ieşirea mărfurilor
Art. 329: Stabilirea biroului vamal de ieşire
[- Articolul 159 alineatul (3) din cod]
(1)Cu excepţia cazului în care se aplică alineatele (2)-(7), biroul vamal de ieşire este biroul vamal de a cărui competenţă ţine locul din care mărfurile părăsesc teritoriul vamal al Uniunii pentru o destinaţie din afara acestui teritoriu.
(2)În cazul mărfurilor care părăsesc teritoriul vamal al Uniunii printr-o instalaţie de transport fixă, biroul vamal de ieşire este biroul vamal de export.
(3)În cazul în care mărfurile sunt încărcate într-un port maritim pe o navă care nu este atribuită unui serviciu de transport maritim regulat, astfel cum se menţionează la articolul 120 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, în vederea transportului către o destinaţie din afara teritoriului vamal al Uniunii, biroul vamal de ieşire este biroul vamal de a cărui competenţă ţine locul în care mărfurile sunt încărcate pe o astfel de navă.
(4)În cazul în care alineatul (3) nu se aplică, iar mărfurile sunt încărcate pe o navă sau pe o aeronavă fără nicio transbordare ulterioară pentru a fi transportate către o destinaţie din afara teritoriului vamal al Uniunii pe cale maritimă sau aeriană, biroul vamal de ieşire este biroul vamal de a cărui competenţă ţine locul în care mărfurile sunt încărcate pe o astfel de navă sau aeronavă.
(5)Dacă, după ce li s-a acordat liberul de vamă pentru export, mărfurile sunt plasate sub un regim de tranzit extern, biroul vamal de ieşire este biroul vamal de plecare al operaţiunii de tranzit.
(6)Dacă, după ce li s-a acordat liberul de vamă pentru export, mărfurile sunt plasate sub un regim de tranzit altul decât regimul de tranzit extern, biroul vamal de ieşire este biroul vamal de plecare al operaţiunii de tranzit cu condiţia să fie îndeplinită oricare dintre condiţiile următoare:
a)biroul vamal de destinaţie al operaţiunii de tranzit este situat într-o ţară de tranzit comun;
b)biroul vamal de destinaţie al operaţiunii de tranzit este situat la frontiera teritoriului vamal al Uniunii, iar mărfurile sunt scoase de pe acest teritoriu, după ce au trecut printr-o ţară sau printr-un teritoriu din afara teritoriului vamal al Uniunii.
(7)La cerere, biroul vamal de ieşire este biroul vamal de a cărui competenţă ţine locul în care mărfurile sunt preluate în baza unui contract unic de transport pentru transportarea mărfurilor în afara teritoriului vamal al Uniunii de către societăţile de transport feroviar, operatorii poştali, companiile aeriene sau societăţile de transport maritim, dacă mărfurile urmează să părăsească teritoriul vamal al Uniunii pe calea ferată, pe cale aeriană sau maritimă ori prin poştă.
(71)Cel mai târziu de la data introducerii sistemului automatizat de export (AES) menţionat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578, alineatele (6) şi (7) nu se mai aplică în cazul în care sunt exportate mărfuri unionale care se încadrează în una dintre categoriile enumerate la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2008/118/CE.
Cel mai târziu de la data introducerii sistemului automatizat de export (AES) menţionat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578, alineatul (7) nu se mai aplică în cazul în care sunt reexportate mărfuri neunionale.
(8)[textul din Art. 329, alin. (8) din titlul VIII, capitolul 2 a fost abrogat la 14-iun-2017 de Art. 2, punctul 14. din Regulamentul 989/08-iun-2017]
(9)Atunci când se depune o notificare de reexport în conformitate cu articolul 274 alineatul (1) din cod, biroul vamal de ieşire este biroul vamal de a cărui competenţă ţine locul în care mărfurile se află în zonă liberă sau în depozitare temporară.
Art. 330: Comunicarea dintre birourile vamale de export şi ieşire
[- Articolul 267 alineatul (1) din cod]
Cu excepţia cazului în care declaraţia vamală ia forma unei înscrieri în evidenţele declarantului în conformitate cu articolul 182 din cod, la acordarea liberului de vamă mărfurilor, biroul vamal de export transmite datele din declaraţia de export biroului vamal de ieşire declarat. Datele respective se bazează pe datele furnizate în declaraţia de export, modificate acolo unde este necesar.
Art. 331: Prezentarea mărfurilor la biroul vamal de ieşire
(- Articolul 267 din cod)
(1)În momentul prezentării mărfurilor la biroul vamal de ieşire, persoana care prezintă mărfurile la ieşire:
a)indică MRN-ul declaraţiei de export sau de reexport;
b)indică orice fel de discrepanţe între mărfurile declarate cărora li s-a acordat liberul de vamă pentru export şi cele prezentate, inclusiv cazurile în care mărfurile au fost reambalate sau containerizate înainte de prezentarea lor la biroul vamal de ieşire;
c)atunci când este prezentată numai o parte din mărfurile acoperite de o declaraţie de export sau de reexport, persoana care prezintă mărfurile indică, de asemenea, cantitatea de mărfuri prezentată efectiv.
Când însă mărfurile respective sunt prezentate în colete sau containerizate, aceasta notifică numărul de colete şi, dacă sunt containerizate, numerele de identificare ale containerelor.
(2)Mărfurile declarate pentru export sau reexport pot fi prezentate la un alt birou vamal de ieşire decât cel declarat în declaraţia de export sau de reexport. Atunci când biroul vamal de ieşire real este situat într-un alt stat membru decât cel declarat iniţial, biroul vamal respectiv solicită datele declaraţiei de export sau de reexport de la biroul vamal de export.
(3)În cazul în care mărfurile transportate printr-o instalaţie de transport fixă sunt scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii prin instalaţia respectivă, se consideră că aceste mărfuri sunt prezentate în vamă în momentul în care sunt plasate în instalaţia de transport fixă.
Art. 332: Formalităţile la ieşirea mărfurilor
[- Articolul 267 din cod]
(1)Dacă mărfurile care urmează a fi scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii sunt supuse controalelor vamale, biroul vamal de ieşire examinează mărfurile pe baza informaţiilor primite de la biroul vamal de export.
(2)Dacă persoana care prezintă mărfurile indică sau biroul vamal de ieşire descoperă că unele dintre mărfurile declarate pentru export, reexport sau perfecţionare pasivă lipsesc atunci când sunt prezentate biroului vamal de ieşire, acel birou vamal informează biroul vamal de export cu privire la mărfurile care lipsesc.
(3)Dacă persoana care prezintă mărfurile indică sau biroul vamal de ieşire descoperă că unele dintre mărfurile prezentate biroului vamal de ieşire sunt în plus faţă de mărfurile declarate pentru export, reexport sau perfecţionare pasivă, biroul vamal respectiv refuză ieşirea mărfurilor care sunt în plus până la depunerea unei declaraţii de export sau de reexport pentru mărfurile în cauză. Declaraţia de export sau de reexport respectivă poate fi depusă la biroul vamal de ieşire.
(4)Dacă persoana care prezintă mărfurile indică sau biroul vamal de ieşire descoperă că există o discrepanţă în ceea ce priveşte natura mărfurilor declarate pentru export, reexport sau perfecţionare pasivă faţă de cele prezentate biroului vamal de ieşire, biroul vamal de ieşire refuză ieşirea mărfurilor respective până la depunerea unei declaraţii de export sau de reexport pentru acestea şi informează biroul vamal de export. Declaraţia de export sau de reexport respectivă poate fi depusă la biroul vamal de ieşire.
(5)Transportatorul notifică ieşirea mărfurilor biroului vamal de ieşire, furnizând toate informaţiile următoare:
a)numărul de referinţă unic al trimiterii sau numărul de referinţă al documentului de transport;
b)dacă mărfurile sunt prezentate în colete sau containerizate, numărul de colete sau, dacă sunt containerizate, numerele de identificare ale containerelor;
c)MRN-ul declaraţiei de export sau de reexport, dacă este cazul.
Obligaţia prevăzută la primul paragraf nu se aplică în măsura în care aceste informaţii sunt puse la dispoziţia autorităţilor vamale prin intermediul sistemelor de informaţii comerciale, portuare sau de transport existente sau în situaţia prevăzută la articolul 329 alineatul (7).
(6)În scopul alineatului (5), persoana care îi predă mărfurile transportatorului îi furnizează acestuia datele menţionate la alineatul respectiv.
Transportatorul poate încărca mărfurile în vederea transportului în afara teritoriului vamal al Uniunii dacă informaţiile menţionate la alineatul (5) sunt la dispoziţia sa.
Art. 333: Supravegherea mărfurilor cărora li s-a acordat liberul de vamă pentru ieşire şi schimbul de informaţii dintre birourile vamale
(- Articolul 267 din cod)
(1)De îndată ce s-a acordat liberul de vamă pentru ieşire mărfurilor, biroul vamal de ieşire le supraveghează până când acestea sunt scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii.
(2)Dacă birourile vamale de ieşire şi de export sunt diferite, biroul vamal de ieşire informează biroul vamal de export cu privire la ieşirea mărfurilor cel mai târziu în ziua lucrătoare care urmează zilei în care mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.
În cazurile menţionate la alineatele (3)-(7) de la articolul 329 din prezentul regulament, termenul-limită în care biroul vamal de ieşire trebuie să informeze biroul vamal de export cu privire la ieşirea mărfurilor este însă următorul:
a)în situaţiile menţionate la articolul 329 alineatele (3) şi (4), cel mai târziu în ziua lucrătoare care urmează zilei în care nava sau aeronava în care au fost încărcate mărfurile a părăsit portul sau aeroportul de încărcare;
b)în situaţiile menţionate la articolul 329 alineatul (5), cel mai târziu în ziua lucrătoare care urmează zilei în care mărfurile au fost plasate sub regimul de tranzit extern;
c)în situaţiile menţionate la articolul 329 alineatul (6), cel mai târziu în ziua lucrătoare care urmează zilei în care a fost descărcat regimul de tranzit;
d)în situaţiile menţionate la articolul 329 alineatul (7), cel mai târziu în ziua lucrătoare care urmează zilei în care mărfurile au fost preluate în baza unui contract unic de transport.
(3)Dacă birourile vamale de ieşire şi de export sunt diferite, iar ieşirea mărfurilor este refuzată, biroul vamal de ieşire informează biroul vamal de export cel mai târziu în ziua lucrătoare care urmează zilei în care a fost refuzată ieşirea mărfurilor.
(4)Atunci când mărfurile acoperite de o declaraţie de export sau de reexport circulă către un birou vamal de ieşire şi părăsesc ulterior teritoriul vamal al Uniunii sub forma mai multor trimiteri din cauza unor circumstanţe neprevăzute, biroul vamal de ieşire informează biroul vamal de export cu privire la ieşirea mărfurilor numai după ce toate mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.
(5)În circumstanţe neprevăzute, în cazul în care mărfurile acoperite de o declaraţie de export sau de reexport circulă către un birou vamal de ieşire şi ulterior părăsesc teritoriul vamal al Uniunii prin mai multe birouri vamale de ieşire, oricare dintre persoanele menţionate la articolul 267 alineatul (2) din cod poate solicita biroului vamal de ieşire unde au fost prezentate pentru prima dată mărfurile să informeze celălalt birou vamal sau celelalte birouri vamale de ieşire de unde vor părăsi teritoriul vamal al Uniunii o parte a mărfurilor. Fiecare birou vamal de ieşire supraveghează ieşirea fizică a mărfurilor care părăsesc teritoriul vamal al Uniunii de la biroul respectiv. Biroul vamal sau birourile vamale de ieşire următoare informează primul birou vamal de ieşire cu privire la mărfurile care au părăsit teritoriul vamal al Uniunii de la respectivele birouri. Primul birou vamal de ieşire şi biroul vamal sau birourile vamale de ieşire următoare îşi comunică aceste informaţii de comun acord şi fără a folosi sistemul automatizat de export menţionat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578. Primul birou vamal de ieşire informează biroul vamal de export când toate mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.”
(6)Dacă mărfurile urmează să părăsească teritoriul vamal al Uniunii în situaţia menţionată la articolul 329 alineatul (7) din prezentul regulament, transportatorul, la cererea autorităţilor vamale competente de la punctul de ieşire, furnizează informaţii despre mărfurile respective. Aceste informaţii constau în unul dintre următoarele:
a)MRN-ul declaraţiei de export;
b)o copie a contractului unic de transport pentru mărfurile în cauză;
c)numărul de referinţă unic al trimiterii sau numărul de referinţă al documentului de transport şi, dacă mărfurile sunt prezentate în colete sau sunt containerizate, numărul coletelor şi, dacă sunt containerizate, numărul de identificare al containerului.
(7)Prin derogare de la alineatul (2) al doilea paragraf literele (b) şi (c) din prezentul articol, până la datele introducerii sistemului automatizat de export menţionat în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578, în situaţiile menţionate la articolul 329 alineatele (5) şi (6) din prezentul regulament, termenul-limită în care biroul vamal de ieşire trebuie să informeze biroul vamal de export cu privire la ieşirea mărfurilor este prima zi lucrătoare următoare zilei în care mărfurile sunt plasate sub regimul de tranzit respectiv sau în care mărfurile părăsesc teritoriul vamal al Uniunii sau în care regimul de tranzit este descărcat.”
(8)[textul din Art. 333, alin. (8) din titlul VIII, capitolul 2 a fost abrogat la 01-oct-2019 de Art. 1, alin. (10), litera C. din Regulamentul 1394/10-sept-2019]
(9)[textul din Art. 333, alin. (9) din titlul VIII, capitolul 2 a fost abrogat la 01-oct-2019 de Art. 1, alin. (10), litera C. din Regulamentul 1394/10-sept-2019]
Art. 334: Certificarea ieşirii mărfurilor
(- Articolul 267 din cod)
(1)Biroul vamal de export certifică declarantului sau exportatorului ieşirea mărfurilor în cazurile următoare:
a)atunci când biroul respectiv a fost informat cu privire la ieşirea mărfurilor de către biroul vamal de ieşire;
b)atunci când biroul respectiv este acelaşi cu biroul vamal de ieşire, iar mărfurile au ieşit;
c)atunci când biroul respectiv consideră că sunt suficiente dovezile furnizate în conformitate cu articolul 335 alineatul (4) din prezentul regulament.
(2)Dacă a certificat ieşirea mărfurilor în conformitate cu alineatul (1) litera (c), biroul vamal de export informează biroul vamal de ieşire în acest sens.
Art. 335: Procedura de cercetare
(- Articolul 267 din cod)
(1)Dacă, după 90 de zile de la acordarea liberului de vamă mărfurilor pentru export, biroul vamal de export nu a fost informat în legătură cu ieşirea mărfurilor, acesta poate solicita declarantului să îl informeze în legătură cu data la care mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii şi în legătură cu biroul vamal de ieşire de la care mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.
(2)Declarantul poate, din proprie iniţiativă, să informeze biroul vamal de export în legătură cu datele la care mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii şi în legătură cu biroul vamal de ieşire de la care mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.
(3)Dacă furnizează informaţii biroului vamal de export în conformitate cu alineatul (1) sau (2), declarantul poate solicita biroului vamal de export să certifice ieşirea. În acest scop, biroul vamal de export solicită informaţii cu privire la ieşirea mărfurilor de la biroul vamal de ieşire, care trebuie să răspundă în termen de 10 zile.
În cazul în care biroul vamal de ieşire nu răspunde în termenul-limită menţionat, biroul vamal de export îl informează pe declarant în acest sens.
(4)Dacă biroul vamal de export îl informează pe declarant că biroul vamal de ieşire nu a răspuns în termenul-limită menţionat la alineatul (3), declarantul poate furniza biroului vamal de export dovezi conform cărora mărfurile au părăsit teritoriul vamal al Uniunii.
Aceste dovezi pot fi furnizate, în special, printr-unul dintre următoarele mijloace sau printr-o combinaţie a acestora:
a)o copie a avizului de expediţie semnată sau autentificată de destinatarul din afara teritoriului vamal al Uniunii;
b)dovada plăţii;
c)factura;
d)avizul de expediţie;
e)un document semnat sau autentificat de operatorul economic care a scos mărfurile de pe teritoriul vamal al Uniunii;
f)un document prelucrat de autoritatea vamală a unui stat membru sau a unei ţări terţe în conformitate cu normele şi procedurile aplicabile în acel stat sau în acea ţară;
g)evidenţele operatorului economic cu mărfurile furnizate către nave, aeronave sau instalaţii offshore.