Art. 10. - Art. 10: Vizite în statele membre şi inspecţii - Regulamentul 2434/26-nov-2025 privind Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1406/2002
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 29 Decembrie 2025
Art. 10: Vizite în statele membre şi inspecţii
(1)Pentru a asista Comisia în îndeplinirea atribuţiilor care îi revin în temeiul TFUE, în special la evaluarea punerii în aplicare în mod efectiv a dreptului Uniunii relevant în domeniile siguranţei maritime şi prevenirii poluării, agenţia efectuează vizite în statele membre dacă Comisia deleagă o astfel de atribuţie agenţiei, în conformitate cu metodologia stabilită de Consiliul de administraţie. O astfel de metodologie presupune o abordare integrată care urmăreşte să verifice mai multe acte legislative relevante pentru calitatea de stat de pavilion, de stat al portului sau de stat de coastă a statului membru vizat.
(2)Agenţia informează statul membru vizat, în conformitate cu metodologia menţionată la alineatul (1), cu privire la vizita programată, numele funcţionarilor autorizaţi şi data la care începe vizita, precum şi la durata preconizată a acesteia. Funcţionarii delegaţi de către agenţie să efectueze astfel de vizite fac acest lucru în urma prezentării unei decizii în scris a directorului executiv al agenţiei (denumit în continuare "directorul executiv"), care specifică scopul şi obiectivele misiunii acestora.
(3)Agenţia poate efectua inspecţii în numele Comisiei, în conformitate cu actele juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte organizaţiile recunoscute şi în ceea ce priveşte formarea şi certificarea navigatorilor în ţări terţe în conformitate cu Directiva (UE) 2022/993, în cazul în care Comisia deleagă o astfel de atribuţie agenţiei.
(4)Agenţia poate, de asemenea, să efectueze inspecţii la faţa locului vizând instalaţiile de reciclare din ţări terţe în numele Comisiei, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1257/2013, în cazul în care Comisia deleagă o astfel de atribuţie agenţiei.
(5)La sfârşitul fiecărei vizite sau inspecţii menţionate în prezentul articol, agenţia întocmeşte un raport pe care îl transmite Comisiei şi statului membru vizat. Raportul respectă un model stabilit de Comisie.
(6)Atunci când este oportun şi întotdeauna când se încheie un ciclu de vizite sau inspecţii menţionate în prezentul articol, agenţia analizează rapoartele ciclului respectiv în vederea identificării constatărilor orizontale şi a concluziilor generale privind eficacitatea şi rentabilitatea măsurilor aplicate. Agenţia prezintă analiza respectivă Comisiei şi statelor membre, pentru discuţii ulterioare în vederea desprinderii de lecţii relevante şi a facilitării diseminării bunelor practici.