Statul membru în cauză raportează de două ori pe an, în contextul semestrului european, cu privire la progresele înregistrate în implementarea planului său de redresare şi rezilienţă, inclusiv cu privire la acordurile de tip operaţional menţionate la articolul 20 alineatul (6), precum şi cu privire la indicatorii comuni menţionaţi la articolul 29 alineatul (4). În acest scop, rapoartele elaborate de statele membre în cauză se reflectă în mod corespunzător în programele naţionale de reformă, care se utilizează ca instrument pentru raportarea privind progresele înregistrate în direcţia finalizării planurilor de redresare şi rezilienţă.