Art. 17. - Art. 17: Eligibilitate - Regulamentul 241/12-feb-2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă
Acte UE
Jurnalul Oficial 57L
În vigoare Versiune de la: 1 Martie 2024
Art. 17: Eligibilitate
(1)În cadrul domeniului de aplicare stabilit la articolul 3 şi în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite la articolul 4, statele membre elaborează planuri naţionale de redresare şi rezilienţă. Aceste planuri stabilesc agenda statului membru în cauză în materie de reforme şi investiţii. Planurile de redresare şi rezilienţă eligibile pentru finanţare în temeiul mecanismului cuprind măsuri de implementare a reformelor şi a investiţiilor publice prin intermediul unui pachet cuprinzător şi coerent, care pot include şi programe publice destinate să încurajeze investiţiile private.
(2)Măsurile iniţiate începând cu 1 februarie 2020 sunt eligibile cu condiţia să respecte cerinţele prevăzute în prezentul regulament.
Cu toate acestea, noile reforme şi investiţii menţionate la articolul 21c alineatul (1) sunt eligibile doar dacă acestea sunt iniţiate începând cu 1 februarie 2022.
(3)Planurile de redresare şi rezilienţă sunt în concordanţă cu provocările şi priorităţile relevante specifice fiecărei ţări identificate în contextul semestrului european, precum şi cu cele identificate în cea mai recentă recomandare a Consiliului privind politica economică a zonei euro pentru statele membre a căror monedă este euro. Planurile de redresare şi rezilienţă sunt în concordanţă şi cu informaţiile incluse de statele membre în programele naţionale de reformă din cadrul semestrului european, în planurile lor naţionale privind energia şi clima şi în actualizările acestora în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1999, în planurile teritoriale pentru o tranziţie justă din cadrul unui regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Fondului pentru o tranziţie justă ("Fondul pentru o tranziţie justă"), în planurile de implementare a garanţiei pentru tineret, precum şi în acordurile de parteneriat şi în programele operaţionale din cadrul fondurilor Uniunii.
(4)Planurile de redresare şi rezilienţă respectă principiile orizontale stabilite în temeiul articolului 5.
(5)În cazul în care un stat membru este scutit de monitorizare şi evaluare în contextul semestrului european în temeiul articolului 12 din Regulamentul (UE) nr. 472/2013 sau face obiectul procedurii de verificare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 332/2002, prezentul regulament se aplică statului membru în cauză în ceea ce priveşte provocările şi priorităţile identificate de măsurile prevăzute în regulamentele respective.