Capitolul 3 - CONDIŢII ŞI PROCEDURI DE ÎNREGISTRARE A REGISTRELOR CENTRALE DE SECURITIZĂRI - Regulamentul 2402/12-dec-2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată, şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 şi (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 8 Iulie 2024
CAPITOLUL 3:CONDIŢII ŞI PROCEDURI DE ÎNREGISTRARE A REGISTRELOR CENTRALE DE SECURITIZĂRI
Art. 10: Înregistrarea registrelor centrale de securitizări
(1)Registrele centrale de securitizări se înregistrează la ESMA, în sensul articolului 5, în conformitate cu condiţiile şi procedura prevăzute la prezentul articol.
(2)Pentru a fi eligibile în vederea înregistrării în temeiul prezentului articol, registrele centrale de securitizări sunt persoane juridice stabilite în Uniune, aplică proceduri de verificare a caracterului complet şi a coerenţei informaţiilor care le sunt puse la dispoziţie în temeiul articolului 7 alineatul (1) din prezentul regulament şi îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolele 78 şi 79 şi articolul 80 alineatele (1), (2), (3), (5) şi (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. În sensul prezentului articol, trimiterile din articolele 78 şi 80 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 la articolul 9 din regulamentul menţionat se interpretează ca trimiteri la articolul 5 din prezentul regulament.
(3)Înregistrarea unui registru central de securitizări este valabilă pentru întregul teritoriu al Uniunii.
(4)Registrele centrale de securitizări înregistrate respectă condiţiile înregistrării în orice moment. Registrele centrale de securitizări informează ESMA fără întârziere în legătură cu orice modificare semnificativă a condiţiilor de înregistrare.
(5)Registrele centrale de securitizări depun la ESMA oricare dintre următoarele:
a)o cerere de înregistrare;
b)o cerere de extindere a înregistrării, în sensul articolului 7 din prezentul regulament, în cazul unui registru central de tranzacţii deja înregistrat în temeiul titlului VI capitolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau în temeiul capitolul III din Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European şi al Consiliului (1).
(1)Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind transparenţa operaţiunilor de finanţare prin instrumente financiare şi transparenţa reutilizării şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 337, 23.12.2015, p. 1).
(6)În termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea cererii, ESMA estimează dacă aceasta este completă.
Dacă cererea nu este completă, ESMA stabileşte un termen-limită în care registrul central de securitizări este obligat să îi furnizeze informaţii suplimentare.
După ce constată că cererea este completă, ESMA notifică registrul central de securitizări în consecinţă.
(7)Pentru a asigura aplicarea coerentă a prezentului articol, ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare prin care se precizează detaliile tuturor elementelor următoare:
a)procedurile menţionate la alineatul (2) din prezentul articol care trebuie aplicate de registrele centrale de securitizări pentru a verifica caracterul complet şi coerenţa informaţiilor care le sunt puse la dispoziţie în temeiul articolului 7 alineatul (1);
b)cererea de înregistrare menţionată la alineatul (5) litera (a);
c)o cerere simplificată de extindere a înregistrării menţionată la alineatul (5) litera (b).
ESMA îi prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 18 ianuarie 2019.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(8)În vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a alineatelor (1) şi (2), ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare care să specifice formatul ambelor cereri următoare:
a)cererea de înregistrare menţionată la alineatul (5) litera (a);
b)cererea de extindere a înregistrării menţionată la alineatul (5) litera (b).
În ceea ce priveşte primul paragraf litera (b), ESMA elaborează un format simplificat pentru a evita suprapunerea procedurilor.
ESMA îi prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare până la 18 ianuarie 2019.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de punere în aplicare menţionate în prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Art. 11: Notificarea autorităţilor competente şi consultarea acestora înainte de înregistrare sau de extinderea înregistrării
(1)În cazul în care un registru central de securitizări solicită înregistrarea sau extinderea înregistrării sale ca registru central de tranzacţii şi este o entitate autorizată sau înregistrată de către o autoritate competentă din statul membru în care este stabilită, ESMA informează autoritatea competentă respectivă şi o consultă, fără întârziere, înainte de înregistrarea sau extinderea înregistrării registrului central de securitizări.
(2)ESMA şi autoritatea competentă relevantă îşi comunică reciproc toate informaţiile necesare în vederea înregistrării registrului central de securitizări sau a extinderii înregistrării, precum şi în vederea supravegherii măsurii în care entitatea respectă condiţiile înregistrării sau ale autorizării sale în statul membru în care este stabilită.
Art. 12: Examinarea cererii
(1)În termen de 40 de zile lucrătoare de la notificarea menţionată la articolul 10 alineatul (6), ESMA examinează cererea de înregistrare sau de extindere a înregistrării pe baza respectării de către registrul central de securitizări a prezentului capitol şi adoptă o decizie motivată de aprobare sau de respingere a înregistrării sau a extinderii înregistrării.
(2)O decizie adoptată de ESMA în temeiul alineatului (1) intră în vigoare în a cincea zi lucrătoare de la data adoptării sale.
Art. 13: Notificarea deciziilor ESMA referitoare la înregistrare sau la extinderea înregistrării
(1)Atunci când adoptă o decizie menţionată la articolul 12 sau retrage înregistrarea menţionată la articolul 15 alineatul (1), ESMA notifică registrul central de securitizări în termen de cinci zile lucrătoare, oferind o explicaţie motivată a deciziei sale.
ESMA notifică fără întârziere decizia sa autorităţii competente menţionate la articolul 11 alineatul (1).
(2)ESMA îi comunică fără întârziere Comisiei toate deciziile adoptate în conformitate cu alineatul (1).
(3)ESMA publică pe site-ul său o listă a registrelor centrale de securitizări înregistrate în conformitate cu prezentul regulament. Lista respectivă se actualizează în termen de cinci zile lucrătoare de la adoptarea unei decizii în temeiul alineatului (1).
Art. 14: Competenţele ESMA
(1)Competenţele conferite ESMA în conformitate cu articolele 61-68, 73 şi 74 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 coroborate cu anexele I şi II la regulamentul respectiv se exercită şi în ceea ce priveşte prezentul regulament. Trimiterile din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 648/2012 la articolul 81 alineatele (1) şi (2) din respectivul regulament se interpretează ca trimiteri la articolul 17 alineatul (1) din prezentul regulament.
(2)Competenţele conferite ESMA sau oricărui funcţionar ori oricărei persoane autorizate de ESMA în conformitate cu articolele 61, 62 şi 63 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 nu se utilizează pentru solicitarea divulgării unor informaţii sau a unor documente care fac obiectul unui privilegiu juridic profesional.
Art. 15: Retragerea înregistrării
(1)Fără a aduce atingere articolului 73 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, ESMA retrage înregistrarea unui registru central de securitizări dacă acesta:
a)renunţă în mod expres la înregistrare sau nu a mai prestat servicii în ultimele şase luni;
b)a obţinut înregistrarea prin declaraţii false sau alte modalităţi neregulamentare; sau
c)nu mai îndeplineşte condiţiile în baza cărora a fost înregistrat.
(2)ESMA notifică fără întârziere autorităţii competente relevante menţionate la articolul 11 alineatul (1) cu privire la o decizie de retragere a înregistrării unui registru central de securitizări.
(3)Autoritatea competentă a unui stat membru în care un registru central de securitizări prestează servicii şi desfăşoară activităţi poate cere ESMA, în cazul în care consideră că este îndeplinită una dintre condiţiile de la alineatul (1), să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru retragerea înregistrării registrului central de securitizări în cauză. Dacă decide să nu retragă înregistrarea registrului central de securitizări în cauză, ESMA prezintă toate motivele deciziei sale.
(4)Autoritatea competentă menţionată la alineatul (3) din prezentul articol este autoritatea desemnată în temeiul articolului 29 din prezentul regulament.
Art. 16: Taxe de supraveghere
(1)ESMA percepe taxe de la registrele centrale de securitizări în conformitate cu prezentul regulament şi cu actele delegate adoptate în temeiul alineatului (2) din prezentul articol.
Aceste taxe sunt proporţionale cu cifra de afaceri a registrului central de securitizări şi acoperă integral cheltuielile ESMA necesare înregistrării şi supravegherii registrelor centrale de securitizări, precum şi rambursării oricăror costuri pe care le suportă autorităţile competente ca urmare a delegării unor sarcini în temeiul articolului 14 alineatul (1) din prezentul regulament. În măsura în care articolul 14 alineatul (1) din prezentul regulament face trimitere la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, trimiterile la articolul 72 alineatul (3) din respectivul regulament se interpretează ca trimiteri la alineatul (2) din prezentul articol.
În cazul în care registrul central de tranzacţii este deja înregistrat în temeiul titlului VI capitolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau în temeiul capitolului III din Regulamentul (UE) 2015/2365, taxele menţionate la primul paragraf din prezentul alineat se adaptează numai pentru a reflecta cheltuieli şi costuri necesare suplimentare aferente înregistrării şi supravegherii registrelor centrale de securitizări în temeiul prezentului regulament.
(2)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 47 pentru a completa prezentul regulament prin detalierea tipurilor de taxe, a cazurilor în care se percep taxe, a valorii lor şi a modalităţii de plată a acestora.
Art. 17: Disponibilitatea datelor înregistrate în registrele centrale de securitizări
(1)Fără a aduce atingere articolului 7 alineatul (2), registrele centrale de securitizări colectează şi menţin detalii ale securitizării. Acestea oferă acces gratuit, imediat şi direct tuturor entităţilor următoare pentru a le permite să îşi îndeplinească responsabilităţile, mandatele şi obligaţiile:
a)ESMA;
b)ABE;
c)AEAPO;
d)CERS;
e)membrii relevanţi ai Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), inclusiv ai Băncii Centrale Europene (BCE) atunci când BCE îşi îndeplineşte atribuţiile în cadrul unui mecanism unic de supraveghere în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013;
f)autorităţile relevante ale căror responsabilităţi şi mandate de supraveghere vizează tranzacţii, pieţe, participanţi şi active care se încadrează în domeniul de aplicare al prezentului regulament;
g)autorităţile de rezoluţie desemnate în temeiul articolului 3 din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (1);
(1)Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190).
h)Comitetul unic de rezoluţie instituit prin Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (2);
(2)Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme şi a unei proceduri uniforme de rezoluţie a instituţiilor de credit şi a anumitor firme de investiţii în cadrul unui mecanism unic de rezoluţie şi al unui fond unic de rezoluţie şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 225, 30.7.2014, p. 1).
i)autorităţile menţionate la articolul 29;
j)investitorii şi investitorii potenţiali.
(2)ESMA, în strânsă cooperare cu ABE şi cu AEAPO şi ţinând seama de nevoile entităţilor menţionate la alineatul (1), elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care precizează:
a)detaliile securitizării menţionate la alineatul (1) pe care le furnizează iniţiatorul, sponsorul sau SSPE cu scopul de a îndeplini obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 7 alineatul (1);
b)standardele operaţionale necesare pentru a permite, în timp util, în mod structurat şi cuprinzător:
(i)colectarea de date de către registrele centrale de securitizări; şi
(ii)agregarea şi compararea datelor între registrele centrale de securitizări;
c)informaţiile la care urmează să aibă acces entităţile menţionate la alineatul (1), ţinând seama de mandatul acestora şi de nevoile lor specifice;
d)clauzele şi condiţiile în temeiul cărora entităţile menţionate la alineatul (1) urmează să aibă acces direct şi imediat la datele înregistrate în registrele centrale de securitizări.
ESMA îi prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 18 ianuarie 2019.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate în prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(3)În vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a alineatului (2), ESMA, în strânsă cooperare cu ABE şi AEAPO, elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a stabili modelele standardizate prin intermediul cărora iniţiatorul, sponsorul sau SSPE furnizează informaţiile registrului central de securitizări, ţinând seama de soluţiile elaborate de operatorii existenţi care colectează date privind securitizările.
ESMA prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 18 ianuarie 2019.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de punere în aplicare menţionate în prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.