Art. 37. - Art. 37: Publicarea sancţiunilor administrative - Regulamentul 2402/12-dec-2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată, şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 şi (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 347L
În vigoare Versiune de la: 8 Iulie 2024
Art. 37: Publicarea sancţiunilor administrative
(1)Statele membre se asigură că autorităţile competente publică pe site-urile lor oficiale, fără întârzieri nejustificate, cel puţin orice decizie de impunere a unei sancţiuni administrative care nu face obiectul niciunei căi de atac şi care este impusă pentru încălcarea articolelor 6, 7, 9 sau a articolului 27 alineatul (1), după ce destinatarul sancţiunii a fost notificat cu privire la respectiva decizie.
(2)Publicarea menţionată la alineatul (1) include informaţii privind tipul şi natura încălcării, identitatea persoanelor responsabile şi sancţiunile impuse.
(3)Dacă, în urma unei evaluări de la caz la caz, autoritatea competentă consideră că publicarea identităţii în cazul persoanelor juridice sau a identităţii şi a datelor cu caracter personal în cazul persoanelor fizice este disproporţionată sau dacă autoritatea competentă consideră că publicarea pune în pericol stabilitatea pieţelor financiare sau o investigaţie penală în curs sau dacă publicarea ar provoca, în măsura în care se poate stabili acest lucru, daune disproporţionate persoanei în cauză, statele membre se asigură că autorităţile competente iau una dintre următoarele măsuri:
a)amână publicarea deciziei de impunere a sancţiunii administrative până în momentul în care motivele pentru nepublicare încetează;
b)publică decizia de impunere a sancţiunii administrative în condiţii de anonimat, în conformitate cu dreptul intern; sau
c)nu publică decizia de impunere a sancţiunii administrative în cazul în care opţiunile prevăzute la literele (a) şi (b) sunt considerate insuficiente pentru a se asigura:
(i)că nu va fi pusă în pericol stabilitatea pieţelor financiare; sau
(ii)proporţionalitatea publicării unor astfel de decizii în cazurile în care măsurile respective sunt considerate a fi minore.
(4)Atunci când se decide publicarea sancţiunii în condiţii de anonimat, se poate amâna publicarea datelor relevante. Dacă o autoritate competentă publică o decizie de impunere a unei sancţiuni administrative care face obiectul unei căi de atac în faţa autorităţilor judiciare relevante, autorităţile competente includ de asemenea, de îndată, pe site-ul lor oficial, această informaţie şi orice altă informaţie ulterioară cu privire la rezultatul căii de atac. Se publică, de asemenea, hotărârile judecătoreşti care anulează deciziile de impunere a unei sancţiuni administrative.
(5)Autorităţile competente se asigură că orice publicare menţionată la alineatele (1)-(4) rămâne pe site-ul lor oficial timp de cel puţin cinci ani de la publicare. Datele cu caracter personal incluse în publicare se păstrează pe site-ul oficial al autorităţii competente numai pe perioada necesară în conformitate cu normele aplicabile în materie de protecţie a datelor.
(6)Autorităţile competente informează ESMA cu privire la toate sancţiunile administrative impuse, inclusiv, dacă este cazul, cu privire la căile de atac introduse şi la rezultatul acestora.
(7)ESMA păstrează o bază de date centralizată a sancţiunilor administrative care i-au fost comunicate. Această bază de date poate fi accesată doar de ESMA, ABE, AEAPO şi autorităţile competente şi este actualizată pe baza informaţiilor furnizate de autorităţile competente în conformitate cu alineatul (6).