Art. 23. - Art. 23: Securitizarea simplă, transparentă şi standardizată a ABCP-urilor - Regulamentul 2402/12-dec-2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată, şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 şi (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 8 Iulie 2024
Art. 23: Securitizarea simplă, transparentă şi standardizată a ABCP-urilor
(1)O tranzacţie ABCP este considerată STS atunci când îndeplineşte cerinţele la nivel de tranzacţie prevăzute la articolul 24.
(2)Un program ABCP este considerat STS atunci când îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 26, iar sponsorul programului ABCP respectiv îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 25.
În sensul prezentei secţiuni, "vânzător" înseamnă "iniţiator" sau "creditor iniţial".
(3)Până la 18 octombrie 2018, ABE, în strânsă cooperare cu ESMA şi AEAPO, adoptă, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ghiduri şi recomandări privind interpretarea şi aplicarea armonizată a cerinţelor prevăzute la articolele 24 şi 26 din prezentul regulament.