Art. 22. - Art. 22: Cerinţe privind transparenţa - Regulamentul 2402/12-dec-2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată, şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 şi (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 347L
În vigoare Versiune de la: 8 Iulie 2024
Art. 22: Cerinţe privind transparenţa
(1)Iniţiatorul şi sponsorul pun la dispoziţia investitorilor potenţiali înainte de stabilirea preţurilor datele istorice statice şi dinamice privind starea de nerambursare şi pierderea de performanţă, precum datele privind incidentele de plată şi starea de nerambursare, în ceea ce priveşte expuneri care sunt în mare măsură similare cu cele care sunt securitizate, precum şi sursele acestor date şi baza pe care se pretinde similaritatea. Aceste date acoperă o perioadă de cel puţin cinci ani.
(2)Înainte de emiterea titlurilor de valoare care rezultă din securitizare, un eşantion al expunerilor-suport se supune unei verificări externe de către o parte adecvată şi independentă, verificându-se inclusiv dacă datele comunicate în ceea ce priveşte expunerile-suport sunt corecte.
(3)Înainte de stabilirea preţurilor securitizării, iniţiatorul sau sponsorul pune la dispoziţia investitorilor potenţiali un model de fluxuri de numerar ale pasivelor care reprezintă cu precizie relaţia contractuală dintre expunerile-suport şi plăţile care circulă între iniţiator, sponsor, investitori, alte părţi terţe şi SSPE şi, după stabilirea preţurilor, pune modelul respectiv la dispoziţia investitorilor în permanenţă şi la dispoziţia investitorilor potenţiali la cerere.
(4)În cazul unei securitizări în care expunerile-suport sunt împrumuturi locative sau credite auto sau contracte de leasing auto, iniţiatorul şi sponsorul publică informaţiile disponibile referitoare la performanţa de mediu a activelor finanţate de aceste împrumuturi locative sau credite auto ori contracte de leasing auto, ca parte a informaţiilor divulgate în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (a).
Prin derogare de la primul paragraf, începând cu 1 iunie 2021, iniţiatorii pot să publice informaţiile disponibile referitoare la principalele efecte negative ale activelor finanţate prin expunerile-suport asupra factorilor de durabilitate.
(5)Iniţiatorul şi sponsorul răspund de respectarea articolului 7. Informaţiile cerute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf litera (a) se pun la dispoziţia investitorilor potenţiali înainte de stabilirea preţurilor, la cerere. Informaţiile cerute la articolul 7 alineatul (1) primul paragraf literele (b)-(d) se pun la dispoziţie înainte de stabilirea preţurilor cel puţin sub formă de proiect sau într-o formă iniţială. Documentele finale se pun la dispoziţia investitorilor în termen de cel mult 15 zile de la încheierea tranzacţiei.
(6)Până la 10 iulie 2021, AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun al autorităţilor europene de supraveghere, proiecte de standarde tehnice de reglementare în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 şi (UE) nr. 1095/2010, în ceea ce priveşte conţinutul, metodologiile şi prezentarea informaţiilor menţionate la alineatul (4) al doilea paragraf de la prezentul articol în ceea ce priveşte indicatorii de durabilitate referitori la efectele negative asupra climei şi la alte efecte negative asupra mediului şi asupra aspectelor sociale şi de guvernanţă.
Dacă este oportun, proiectele de standarde tehnice de reglementare prevăzute la primul paragraf reflectă sau se bazează pe standardele tehnice de reglementare elaborate în conformitate cu mandatul acordat AES prin Regulamentul (UE) 2019/2088, în special la articolul 2a şi la articolul 4 alineatele (6) şi (7).
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 şi (UE) nr. 1095/2010.