Art. 11. - Art. 11: Accesibilitatea informaţiilor de intrare şi de ieşire ale simulatorului - Regulamentul 2400/12-dec-2017 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte determinarea emisiilor de CO2 şi a consumului de combustibil ale vehiculelor grele şi de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 582/2011 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 349L

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2022 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 11: Accesibilitatea informaţiilor de intrare şi de ieşire ale simulatorului
(1)Evidenţele producătorului, dosarul cu informaţii privind vehiculul şi certificatele referitoare la proprietăţile legate de emisiile de CO2 şi de consumul de combustibil ale componentelor, unităţilor tehnice separate şi sistemelor trebuie să fie păstrate de către producătorul vehiculului timp de cel puţin 20 de ani de la producerea vehiculului şi trebuie să fie disponibile, la cerere, pentru autoritatea de omologare şi pentru Comisie.

(2)La cererea unei entităţi autorizate a unui stat membru sau la cererea Comisiei, producătorul vehiculului are obligaţia de a pune la dispoziţie evidenţele producătorului sau dosarul cu informaţii privind vehiculul în termen de 15 zile lucrătoare.

(3)La cererea unei entităţi autorizate a unui stat membru sau la cererea Comisiei, autoritatea de omologare care a acordat licenţa în conformitate cu articolul 7 sau a certificat proprietăţile legate de emisiile de CO2 şi de consumul de combustibil ale unei componente, ale unei unităţi tehnice separate sau ale unui sistem în conformitate cu articolul 17 pune la dispoziţie, în termen de 15 zile lucrătoare, fişa de informaţii menţionată la articolul 6 alineatul (2) sau respectiv la articolul 16 alineatul (2).