Art. 14. - Art. 14: Monitorizarea implementării - Regulamentul 240/10-feb-2021 de instituire a unui Instrument de sprijin tehnic
Acte UE
Jurnalul Oficial 57L
În vigoare
Versiune de la: 18 Februarie 2021
Art. 14: Monitorizarea implementării
(1)Comisia monitorizează implementarea instrumentului şi măsoară gradul de îndeplinire a obiectivului general şi a obiectivelor specifice stabilite la articolul 3 şi, respectiv, la articolul 4, inclusiv cu ajutorul planurilor de cooperare şi de sprijin. Indicatorii care se utilizează pentru raportarea cu privire la progresele înregistrate şi în vederea monitorizării şi a evaluării prezentului regulament din perspectiva realizării obiectivului general şi a obiectivelor specifice sunt stabiliţi în anexă. Monitorizarea implementării este orientată către activităţile desfăşurate în cadrul instrumentului şi este proporţională cu aceste activităţi.
(2)Sistemul de raportare a performanţei asigură faptul că datele pentru monitorizarea implementării instrumentului şi a rezultatelor sunt colectate în mod eficient, cu eficacitate, la timp şi, după caz şi dacă este posibil, defalcate în funcţie de gen. În acest scop, destinatarilor fondurilor din partea Uniunii li se impun cerinţe de raportare proporţionale.