Art. 16. - Art. 16: Desemnarea şi atribuţiile autorităţilor competente - Regulamentul 2365/25-nov-2015 privind transparenţa operaţiunilor de finanţare prin instrumente financiare şi transparenţa reutilizării şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 337L

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 16: Desemnarea şi atribuţiile autorităţilor competente
(1)În sensul prezentului regulament, autorităţile competente sunt:
a)pentru contrapărţile financiare, autorităţile competente sau autorităţile naţionale competente în sensul Regulamentelor (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 1024/2013 şi (UE) nr. 909/2014 şi al Directivelor 2003/41/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE şi 2014/65/UE şi autorităţile de supraveghere în sensul Directivei 2009/138/CE;
b)pentru contrapărţile nefinanciare, autorităţile competente desemnate în conformitate cu articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
c)în sensul articolelor 13 şi 14 din prezentul regulament, în ceea ce priveşte societăţile de administrare a OPCVM-urilor şi societăţile de investiţii în OPCVM-uri, autorităţile competente desemnate în conformitate cu articolul 97 din Directiva 2009/65/CE; şi
d)în sensul articolelor 13 şi 14 din prezentul regulament, în ceea ce priveşte AFIA-urile, autorităţile competente desemnate în conformitate cu articolul 44 din Directiva 2011/61/UE.
(2)Autorităţile competente exercită atribuţiile care le-au fost conferite prin dispoziţiile menţionate la alineatul (1) şi supraveghează îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în prezentul regulament.
(3)Autorităţile competente menţionate la alineatul (1) literele (c) şi (d) din prezentul articol monitorizează societăţile de administrare a OPCVM-urilor, societăţile de investiţii în OPCVM-uri sau AFIA stabiliţi pe teritoriul lor, pentru a se asigura că acestea nu utilizează SFT şi instrumente de tip total return swap decât cu respectarea articolelor 13 şi 14.