Nou Art. 8. - Art. 8: Dispoziţii generale cu privire la plata taxelor - Regulamentul 2347/21-nov-2025 privind taxele şi tarifele percepute de Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/2153

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 24 Noiembrie 2025
Art. 8: Dispoziţii generale cu privire la plata taxelor
(1)Executarea sarcinilor de certificare este condiţionată de plata anticipată a întregului cuantum al taxei datorate, cu excepţia cazului în care agenţia decide altfel după o analiză corespunzătoare a riscurilor financiare implicate. Agenţia poate factura taxa într-o singură tranşă, după primirea cererii sau la începutul perioadei anuale sau al perioadei de supraveghere.
(2)Taxa care trebuie plătită de solicitant pentru o anumită sarcină de certificare constă în una dintre următoarele:
a)o taxă forfetară, stabilită în partea I din anexă;
b)o taxă variabilă.
(3)Taxa variabilă menţionată la alineatul (2) litera (b) se stabileşte înmulţind numărul real de ore de muncă cu rata orară prevăzută în partea II din anexă.
(4)În cazul în care acest lucru este justificat de circumstanţe tehnice relevante pentru taxe şi sub rezerva acordului solicitantului, agenţia poate:
a)să reclasifice o cerere în cadrul categoriilor identificate în anexă;
b)să reclasifice mai multe cereri drept cerere unică, cu condiţia ca cererile respective să vizeze acelaşi proiect de tip şi să se încadreze în una sau mai multe dintre următoarele categorii, în orice combinaţie:
(i)modificări majore,
(ii)reparaţii majore sau
(iii)certificate de tip suplimentare.
În cazul în care solicitantul nu este de acord cu reclasificarea propusă, agenţia poate respinge sau anula cererea sau cererile în cauză.