Art. 178. - Art. 178: Evaluarea solicitărilor şi atribuirea - Regulamentul 2342/23-dec-2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 2 August 2018
Art. 178: Evaluarea solicitărilor şi atribuirea
(- Articolul 116 din regulamentul financiar)
(1)Ordonatorul de credite responsabil numeste o comisie de evaluare a propunerilor, cu exceptia cazului în care Comisia decide altfel în cadrul unui program sectorial special. Ordonatorul de credite poate numi aceasta comisie înaintea expirarii datei-limita de depunere a propunerilor, mentionata la articolul 167 litera (d).
Comisia de evaluare este formată din cel puţin trei persoane reprezentând cel puţin două entităţi organizatorice ale Comisiei fără o legătură ierarhică între ele. Pentru a evita eventualele conflicte de interese, persoanele în cauză intră sub incidenţa obligaţiilor prevăzute la articolul 52 din regulamentul financiar.
În cazul reprezentanţelor şi unităţilor locale prevăzute la articolul 254 şi al organismelor delegate menţionate la articolul 160 alineatul (1), dacă nu există entităţi separate, cerinţa privind entităţile organizatorice fără o legătură ierarhică între ele nu se aplică.
În temeiul unei decizii a ordonatorului de credite responsabil, comisia poate fi asistată de experţi externi.
(11)(1a) Daca este cazul, ordonatorul de credite responsabil împarte procesul în mai multe etape procedurale. Regulile care reglementeaza procesul sunt anuntate în solicitarea de propuneri.
În cazul cererilor de propuneri care presupun o procedura în doua etape, se solicita depunerea unei propuneri complete în etapa a doua numai solicitantilor ale caror propuneri îndeplinesc criteriile de evaluare aplicate în prima etapa.
În cazul solicitarilor de propuneri care presupun o procedura de evaluare în doua etape, fac obiectul unei evaluari aprofundate numai propunerile care au trecut de prima etapa, pe baza evaluarii efectuate în functie de o serie limitata de criterii.
Solicitantii ale caror propuneri sunt respinse într-una dintre etape sunt informati în conformitate cu articolul 116 alineatul (3) din regulamentul financiar.
Fiecare etapa ulterioara a procedurii trebuie sa fie în mod clar distincta de precedenta.
Documente si informatii identice nu vor fi solicitate de mai multe ori în cursul aceleiasi proceduri.

(2)Comisia de evaluare sau, daca este cazul, ordonatorul de credite responsabil poate cere unui solicitant sa furnizeze informatii suplimentare sau sa clarifice documentele justificative depuse în sprijinul solicitarii, în special în caz de erori materiale evidente.
Ordonatorul de credite tine în mod corespunzator evidenta contactelor avute cu solicitantii în cursul procedurii.

(3)La finalizarea lucrărilor sale, membrii comisiei de evaluare semnează un proces-verbal al tuturor propunerilor examinate, care conţine o evaluare a calităţii acestora şi le identifică pe cele care pot beneficia de finanţare. Dacă este necesar, procesul-verbal în cauză ierarhizează propunerile examinate.
Procesul-verbal în cauză se păstrează pentru referinţe ulterioare.
(4)Ordonatorul de credite responsabil ia apoi decizia, precizând cel puţin:
a)obiectul şi cuantumul total al deciziei;
b)numele beneficiarilor, titlul acţiunilor, sumele acceptate şi motivele pentru această alegere, inclusiv în cazul în care nu este conformă cu avizul comisiei de evaluare;
c)numele solicitanţilor respinşi şi motivele de respingere.
(5)Dispoziţiile din alineatele (1)-(4) nu se aplică beneficiarilor de subvenţii identificaţi în actul de bază.