Art. 66. - Art. 66: Măsuri de protecţie pentru contractele de garanţie financiară şi pentru acordurile de compensare reciprocă şi de compensare - Regulamentul 23/16-dec-2020 privind un cadru pentru redresarea şi rezoluţia contrapărţilor centrale şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 şi (UE) 2015/2365 şi a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE şi (UE) 2017/1132

Acte UE

Jurnalul Oficial 22L

În vigoare
Versiune de la: 27 Februarie 2024
Art. 66: Măsuri de protecţie pentru contractele de garanţie financiară şi pentru acordurile de compensare reciprocă şi de compensare
Autoritatea de rezoluţie se asigură că aplicarea unui instrument de rezoluţie, altul decât instrumentul de alocare a poziţiilor menţionat la articolul 29, nu conduce la o situaţie în care sunt transferate o parte a, dar nu totalitatea, drepturilor şi pasivelor aferente unui contract de garanţie financiară cu transfer de proprietate, unui acord de compensare reciprocă sau unui acord de compensare între CPC aflată în rezoluţie şi alte părţi la aceste contracte sau acorduri, nici la o situaţie în care drepturile şi pasivele aferente acestor contracte sau acorduri sunt modificate sau încetează prin exercitarea competenţelor auxiliare.
Acordurile şi contractele menţionate la primul paragraf includ orice acord sau contract la care părţile au dreptul pentru compensarea reciprocă sau pentru compensarea respectivelor drepturi şi pasive.