Titlul vii - DELEGAREA DE COMPETENŢE, DISPOZIŢII DE PUNERE ÎN APLICARE ŞI DISPOZIŢII FINALE - Regulamentul 223/11-mar-2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane

Acte UE

Jurnalul Oficial 72L

În vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2024
TITLUL VII:DELEGAREA DE COMPETENŢE, DISPOZIŢII DE PUNERE ÎN APLICARE ŞI DISPOZIŢII FINALE
Art. 62: Exercitarea competenţelor delegate
(1)Competenţa de a adopta acte delegate este conferită Comisiei sub rezerva condiţiilor menţionate în prezentul articol.
(2)Delegarea de competenţe menţionată în articolul 13 alineatul (6), articolul 30 alineatul (2) al cincilea paragraf, articolul 32 alineatul (8) primul paragraf, articolul 32 alineatul (9), articolul 34 alineatul (7), articolul 34 alineatul (8) şi articolul 55 alineatul (4) se conferă pentru o perioadă de timp nedeterminată începând de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
(3)Imediat ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European şi Consiliului.
(4)Actele delegate intră în vigoare doar dacă Parlamentul European sau Consiliul nu formulează nicio obiecţie în termen de două luni de la notificarea actului respectiv către Parlamentul European şi Consiliu sau dacă, înainte de expirarea perioadei în cauză, atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au informat Comisia că nu vor prezenta obiecţii. Acest termen se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
Dacă, la expirarea acestui termen, nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au prezentat obiecţii faţă de actul delegat, acesta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi intră în vigoare la data menţionată în actul respectiv.
Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi poate intra în vigoare înainte de expirarea termenului respectiv, în cazul în care atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au informat Comisia cu privire la intenţia lor de a nu formula obiecţii.
În cazul în care Parlamentul European sau Consiliul prezintă obiecţii faţă de actul delegat, acesta nu intră în vigoare. Instituţia care prezintă obiecţii faţă de actul delegat indică motivele acestora.
Art. 63: Procedura comitetului
(1)Comisia este asistată de un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(3)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
În cazul în care comitetul nu emite un aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare în ceea ce priveşte competenţele de executare menţionate la articolul 32 alineatul (8) al doilea paragraf din prezentul regulament şi se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Art. 63a: Aplicabilitate
- Articolul 6a nu se aplică Regatului Unit sau pe teritoriul acestuia. Menţiunile referitoare la statele membre din articolul menţionat se interpretează ca neincluzând Regatul Unit.

Art. 64: Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2014.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.