Secţiunea 2 - Cerere de încuviintare a executarii - Regulamentul 2201/27-nov-2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 15 Aprilie 2016
SECTIUNEA 2:Cerere de încuviintare a executarii
Art. 28: Hotarâri judecatoresti executorii
(1)Hotarârile judecatoresti pronuntate într-un stat membru cu privire la exercitarea raspunderii parintesti fata de un copil, care sunt executorii în acel stat si care au fost notificate sau comunicate, se executa într-un alt stat membru dupa ce s-a încuviintat executarea la cererea oricarei parti interesate.
(2)Cu toate acestea, în Regatul Unit, aceste hotarâri judecatoresti se executa în Anglia si în Tara Galilor, în Scotia sau în Irlanda de Nord numai dupa ce au fost înregistrate în vederea executarii, la cererea oricarei parti interesate, în acea parte a Regatului Unit, dupa caz.
Art. 29: Competenta teritoriala a instantelor judecatoresti
(1)Cererea de încuviintare a executarii se prezinta instantei judecatoresti indicate în lista comunicata Comisiei în conformitate cu articolul 68.
(2)Competenta teritoriala se stabileste în functie de resedinta obisnuita a persoanei împotriva careia se solicita executarea sau în functie de resedinta obisnuita a oricarui copil vizat de cerere.
În cazul în care resedintele mentionate la primul paragraf nu se afla în statul membru de executare, competenta teritoriala se stabileste în functie de locul de executare.
Art. 30: Procedura
(1)Procedura privind depunerea cererii este reglementata de dreptul statului membru în care are loc executarea.
(2)Reclamantul trebuie sa-si aleaga domiciliul în raza teritoriala a instantei judecatoresti sesizate. Cu toate acestea, daca dreptul statului membru în care are loc executarea nu prevede alegerea domiciliului, reclamantul desemneaza un împuternicit ad litem.
(3)Documentele mentionate la articolele 37 si 39 se anexeaza cererii.
Art. 31: Hotarârea pronuntata de instanta judecatoreasca
(1)Instanta judecatoreasca sesizata prin cerere pronunta o hotarâre în termen scurt, fara ca persoana împotriva careia se solicita executarea sau copilul sa poata, în aceasta faza a procedurii, sa prezinte observatii.
(2)Cererea poate fi respinsa numai pentru unul dintre motivele prevazute la articolele 22, 23 si 24.
(3)În nici un caz, hotarârea judecatoreasca nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond.
Art. 32: Comunicarea hotarârii
Hotarârea pronuntata privind cererea este adusa de îndata la cunostinta reclamantului, prin grija grefierului, în conformitate cu procedura prevazuta de dreptul statului membru de executare.
Art. 33: Cai de atac
(1)Oricare dintre parti poate exercita o cale de atac împotriva hotarârii privind cererea de încuviintare a executarii.
(2)Actiunea se introduce la instanta judecatoreasca indicata în lista comunicata Comisiei de catre fiecare stat membru în conformitate cu articolul 68.
(3)Actiunea se solutioneaza în conformitate cu normele ce reglementeaza procedura contradictorie.
(4)În cazul în care actiunea este introdusa de persoana care a solicitat încuviintarea executarii, partea împotriva careia se solicita executarea este citata sa se prezinte în fata instantei sesizate cu respectiva cale de atac. În cazul în care nu se prezinta, se aplica dispozitiile articolului 18.
(5)Actiunea împotriva încuviintarii executarii trebuie introdusa în termen de o luna de la comunicare. În cazul în care partea împotriva careia se solicita executarea îsi are resedinta obisnuita într-un alt stat membru decât cel în care s-a încuviintat executarea, termenul este de doua luni si se calculeaza de la data comunicarii persoanei sau la domiciliul acesteia. Prezentul termen nu poate fi prelungit din cauza distantei.
Art. 34: Instante judecatoresti care solutioneaza caile de atac si cai de atac
Hotarârea judecatoreasca pronuntata în urma exercitarii unei cai de atac poate fi supusa numai unei cai de atac mentionate în lista comunicata Comisiei de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 68.
Art. 35: Suspendarea procedurii
(1)Instanta judecatoreasca sesizata printr-o cale de atac formulata în temeiul articolului 33 sau al articolului 34 poate, la cererea partii împotriva careia se solicita executarea, sa suspende procedura în cazul în care hotarârea face obiectul unei cai de atac ordinare, în statul membru de origine, sau în cazul în care termenul de intentare a acesteia nu a expirat. În acest din urma caz, instanta poate acorda un termen pentru intentarea respectivei cai de atac.
(2)În cazul în care hotarârea judecatoreasca a fost pronuntata în Irlanda sau în Regatul Unit, orice cale de atac prevazuta în statul membru de origine se considera ca o cale ordinara de atac în sensul aplicarii alineatului (1).
Art. 36: Executare partiala
(1)În cazul în care s-a pronuntat o hotarâre cu privire la mai multe capete de cerere si executarea nu poate fi încuviintata pentru toate, instanta judecatoreasca încuviinteaza executarea pentru unul sau mai multe dintre acestea.
(2)Reclamantul poate cere o executare partiala.