Art. 1. - Art. 1: Definiţii - Regulamentul 2161/27-oct-2025 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele tehnice aplicabile dispozitivelor de bord destinate monitorizării şi înregistrării consumului de combustibil şi de energie şi a kilometrajului anumitor vehicule grele, precum şi determinării şi înregistrării sarcinii utile sau a greutăţii totale a acestora

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 31 Octombrie 2025
Art. 1: Definiţii
În sensul prezentului regulament, se aplică definiţiile de la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2017/2400, de la punctul 2 din anexa III, de la punctul 2 din anexa VI şi de la punctul 2 din anexa Xa la regulamentul respectiv.
În plus, se aplică următoarele definiţii:
1."dispozitiv de monitorizare la bord a consumului de combustibil şi de energie" sau "dispozitiv OBFCM" (on-board fuel and electric energy consumption monitoring) înseamnă orice componentă software sau hardware care detectează şi utilizează parametrii asociaţi cu vehiculul, motorul, combustibilul sau energia electrică şi parametrii de sarcină utilă/masă, pentru a determina şi a stoca în vehicul datele privind consumul de combustibil şi de energie electrică şi alţi parametri relevanţi pentru determinarea consumului de combustibil sau de energie electrică şi a eficienţei energetice a vehiculului;
2."sistem de monitorizare la bord a energiei" (on-board energy monitoring system) (OBEM) înseamnă orice software sau hardware parte a dispozitivului OBFCM care detectează şi utilizează parametrii asociaţi cu vehiculul, motorul, combustibilul sau energia electrică pentru a determina şi a stoca în vehicul datele privind consumul de combustibil şi de energie electrică, datele de acumulare ale acestora şi alţi parametri relevanţi pentru determinarea consumului de combustibil sau de energie electrică şi a eficienţei energetice a vehiculului;
3."sistem de monitorizare la board a masei"on-board mass monitoring system) (OBMM) înseamnă orice software sau hardware ca parte a dispozitivului OBFCM pentru a determina masa totală a vehiculului;
4."valoarea pe întreaga durată de viaţă" a unei anumite cantităţi determinate şi stocate la momentul t înseamnă valoarea acestei cantităţi acumulate de la finalizarea fabricării vehiculului şi până la momentul t;
5."durata de viaţă a unui vehicul" la momentul t înseamnă perioada scursă de la finalizarea fabricării sale până la momentul t;
6."debitul de combustibil al motorului" înseamnă cantitatea instantanee de combustibil total injectat în motor pe unitate de timp, exceptând combustibilul injectat direct în dispozitivul de control al poluării;
7."debitul de combustibil al vehiculului" înseamnă cantitatea instantanee de combustibil total injectat în motor şi direct în dispozitivul de control al poluării pe unitate de timp, exceptând combustibilul utilizat de un aparat de încălzire a spaţiilor alimentat cu combustibil;
8."combustibilul total consumat (pe durata de viaţă)" înseamnă acumularea debitului de combustibil al vehiculului pe durata de viaţă a vehiculului;
9."distanţa totală parcursă (pe durata de viaţă)" înseamnă acumularea distanţei parcurse pe durata de viaţă a unui vehicul;
10."putere instantanee la frânare a motorului" înseamnă energia mecanică instantanee produsă pe secundă;
11."energia produsă de motor" înseamnă puterea la frânare produsă de motor pe întreaga durată de viaţă a unui vehicul, adică energia mecanică acumulată furnizată de motor;
12."perioadă de acumulare" înseamnă o perioadă din timpul unei singure curse, indexată cu o valoare a vitezei medii şi masei totale medii, pentru care vehiculul determină valorile indexate;
13."combustibilul consumat de vehicul în timpul perioadei de acumulare" înseamnă acumularea debitului de combustibil al vehiculului pe durata de viaţă a vehiculului, indexată cu intervalele de viteză medie şi masă totală medie şi limitată la perioadele de acumulare ale căror valori indexate se încadrează în intervalele indexate;
14."distanţa parcursă în timpul perioadei de acumulare" înseamnă acumularea distanţei parcurse pe durata de viaţă a unui vehicul, indexată cu intervalele de viteză medie şi masă totală medie şi limitată la perioadele de acumulare ale căror valori indexate se încadrează în intervalele indexate, utilizând aceeaşi sursă de date pe care o utilizează şi odometrul vehiculului;
15."masa totală a vehiculului" înseamnă masa totală a unui autovehicul şi, în cazul unui ansamblu de vehicule, a ansamblului de vehicule determinat de OBMM, exprimată în kilograme;
16."odometru" înseamnă un instrument definit la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei (8);
(8)Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei din 1 iunie 2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale (Euro 5 şi Euro 6) şi privind accesul la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor, de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei şi a Regulamentului (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (JO L 175, 7.7.2017, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2017/1151/oj).
17."baterie" înseamnă un sistem reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE) instalat într-un vehicul electrificat şi utilizat în principal în scopuri de tracţiune;
18."energia electrică totală în vehicul" înseamnă, pentru vehiculele electrice pure (PEV), vehiculele electrice hibride cu încărcare externă (OVC-HEV) şi vehiculele hibride cu pilă de combustie cu încărcare externă (OVC-FCHV), acumularea de energie electrică ce trece în vehicul de la o sursă de alimentare externă conectată prin orice interfaţă de încărcare cu care este dotat vehiculul pe durata de viaţă a vehiculului;
19."energia electrică totală în vehicul în timpul încărcării în curent alternativ (CA)" înseamnă, pentru PEV, OVC-HEV şi OVC-FCHV, acumularea de energie electrică din încărcarea în curent alternativ care trece în vehicul de la o sursă de alimentare externă conectată prin orice interfaţă de încărcare cu care este dotat vehiculul pe durata de viaţă a vehiculului;
20."energia electrică totală în vehicul în timpul încărcării în curent continuu (CC)" înseamnă, pentru PEV, OVC-HEV şi OVC-FCHV, acumularea de energie electrică din încărcarea în curent continuu care trece în vehicul de la o sursă de alimentare externă conectată prin orice interfaţă de încărcare cu care este dotat vehiculul pe durata de viaţă a vehiculului;
21."energia electrică totală în baterie" înseamnă, pentru PEV, OVC-HEV şi OVC-FCHV, acumularea de energie electrică ce trece în baterie de la o sursă de alimentare externă conectată prin orice interfaţă de încărcare cu care este dotat vehiculul pe durata de viaţă a vehiculului, excluzând eventualele pierderi electrice între sursa de energie externă şi baterie;
22."energia totală a bateriei furnizată pentru o utilizare exterioară" înseamnă, pentru PEV, OVC-HEV şi OVC-FCHV dotate cu capabilităţi V2X, acumularea de energie electrică ce iese din baterie şi este utilizată pentru aplicaţiile V2X pe durata de viaţă a unui vehicul;
23."energia electrică totală în baterie în timpul încărcării în CA" înseamnă, pentru PEV, OVC-HEV şi OVC-FCHV, acumularea de energie electrică din încărcarea în CA care trece în baterie de la o sursă de alimentare externă conectată prin orice interfaţă de încărcare cu care este dotat vehiculul pe durata de viaţă a vehiculului;
24."energia electrică totală în baterie în timpul încărcării în CC" înseamnă, pentru PEV, OVC-HEV şi OVC-FCHV, acumularea de energie electrică din încărcarea în CC care trece în baterie de la o sursă de alimentare externă conectată prin orice interfaţă de încărcare cu care este dotat vehiculul pe durata de viaţă a vehiculului;
25."consumul de energie electrică al vehiculului" înseamnă cantitatea de energie electrică ce este fie descărcată (consum pozitiv), fie încărcată (consum negativ) în orice sistem reîncărcabil de stocare a energiei electrice de către vehicul pe unitate de timp (adică modificarea nivelului de încărcare a bateriei);
26."consumul de energie electrică al vehiculului în timpul perioadei de acumulare" înseamnă acumularea consumului de energie electrică al vehiculului pe durata de viaţă a vehiculului, indexat cu intervalele de viteză medie şi masă totală medie, dar limitat la perioadele de acumulare ale căror valori indexate se încadrează în intervalele indexate;
27."consumul de energie electrică al vehiculului în timpul perioadei de acumulare cu motorul pornit" înseamnă acumularea consumului de energie electrică al vehiculului pe durata de viaţă a vehiculului, cu motorul pornit, indexată cu intervalele de viteză medie şi masă totală medie, dar limitată la perioadele de acumulare ale căror valori indexate se încadrează în intervalele indexate;
28."consumul de energie electrică al vehiculului în timpul perioadei de acumulare cu motorul oprit" înseamnă acumularea consumului de energie electrică al vehiculului pe durata de viaţă a vehiculului, cu motorul oprit, indexată cu intervalele de viteză medie şi masă totală medie, dar limitată la perioadele de acumulare ale căror valori indexate se încadrează în intervalele indexate;
29."distanţa parcursă în timpul perioadei de acumulare cu motorul pornit" înseamnă acumularea distanţei parcurse pe durata de viaţă a unui vehicul, cu motorul pornit, indexată cu intervalele de viteză medie şi masă totală medie şi limitată la perioadele de acumulare ale căror valori indexate se încadrează în intervalele indexate, utilizând aceeaşi sursă de date pe care o utilizează şi odometrul vehiculului;
30."distanţa parcursă în timpul perioadei de acumulare cu motorul oprit" înseamnă acumularea distanţei parcurse pe durata de viaţă a unui vehicul, cu motorul oprit, indexată cu intervalele de viteză medie şi masă totală medie şi limitată la perioadele de acumulare ale căror valori indexate se încadrează în intervalele indexate, utilizând aceeaşi sursă de date pe care o utilizează şi odometrul vehiculului;
31."eveniment de încărcare" înseamnă încărcarea completă a bateriei de la atingerea criteriul de întrerupere până la atingerea criteriului de încheiere a încărcării, astfel cum se prevede în procedura de omologare de tip;
32."energia totală furnizată echipamentelor speciale de la bord" înseamnă, pentru PEV, OVC-HEV şi OVC-FCHV dotate cu capabilităţi "ePTO", acumularea de energie electrică utilizată pentru aplicaţiile "ePTO" pe durata de viaţă a vehiculului;
33."de la vehicul la tot" (vehicle-to-everything - V2X) înseamnă utilizarea bateriilor de tracţiune pentru a acoperi cererea externă de energie şi electricitate, cum ar fi V2G (Vehicle-to-Grid - de la vehicul la reţea) pentru stabilizarea reţelei prin utilizarea bateriilor de tracţiune, V2F (Vehicle-to-Facility - de la vehicul la instalaţie) pentru utilizarea bateriilor de tracţiune drept stocare la nivel de instalaţie pentru optimizare locală sau ca surse de energie electrică de urgenţă în perioadele de întrerupere a alimentării, V2H (Vehicle-to-Home - de la vehicul la domiciliu) pentru utilizarea bateriilor de tracţiune drept stocare rezidenţială pentru optimizare locală sau ca surse de energie electrică de urgenţă în perioadele de întrerupere a alimentării şi V2L (Vehicle-to-Load - de la vehicul la sarcină, sunt alimentate numai sarcinile conectate) pentru utilizare în perioadele de întrerupere a alimentării cu energie electrică şi/sau pentru activităţi în aer liber în condiţii normale;
34."combustibilul total consumat" înseamnă acumularea cantităţii calculate de combustibil injectat în pila de combustie pe durata de viaţă a unui vehicul, exprimată în kilograme;
35."timpul activ total al pilei de combustie" înseamnă acumularea timpului total în care ansamblul pilei de combustie consumă hidrogen şi generează energie electrică în orice mod de funcţionare pe durata de viaţă a unui vehicul;
36."energia totală generată a sistemului pilei de combustie" înseamnă energia totală generată de pila de combustie în kWh pe durata de viaţă a unui vehicul;
37."combustibilul consumat de pila de combustie" înseamnă acumularea cantităţii calculate de combustibil injectat în pila de combustie pe durata de viaţă a unui vehicul, indexată cu intervalele de valori ale vitezei medii şi ale masei totale medii şi limitată la perioadele de acumulare ale căror valori indexate se încadrează în intervalele indexate;
38."omologare privind emisiile" înseamnă omologarea unui sistem motor sau a unei familii de motoare ca unitate tehnică separată în ceea ce priveşte emisiile sau omologarea vehiculului în ceea ce priveşte emisiile în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 595/2009 sau orice omologare prevăzută ca alternativă în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/858, după caz;
39."autoritate care acordă omologarea (AAO)" înseamnă autoritatea responsabilă cu acordarea omologării privind emisiile.