Art. 88. - Art. 88: Sistemul sancţiunilor administrative aferente condiţionalităţii sociale - Regulamentul 2116/02-dec-2021 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013

Acte UE

Jurnalul Oficial 435L

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2024
Art. 88: Sistemul sancţiunilor administrative aferente condiţionalităţii sociale
(1)În cadrul sistemului menţionat la articolul 87 alineatul (1) primul paragraf, agenţia de plăţi este notificată cel puţin o dată pe an cu privire la cazurile de nerespectare, în cazul în care autorităţile sau organismele menţionate la articolul 87 alineatul (2) au luat decizii executorii în acest sens. Notificarea respectivă include o evaluare şi o clasificare a gravităţii, amplorii, persistenţei sau caracterului repetitiv şi a caracterului deliberat al neconformităţii în cauză. Statele membre pot utiliza orice sistem naţional aplicabil de clasificare a sancţiunilor în domeniul muncii pentru a efectua o astfel de evaluare. Notificarea adresată agenţiei de plăţi respectă organizarea, sarcinile şi procedurile interne ale autorităţilor şi organismelor menţionate la articolul 87 alineatul (2).
Agenţia de plăţi este notificată numai dacă neconformitatea este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni imputabile direct beneficiarului respectiv şi dacă este îndeplinită una sau fiecare dintre condiţiile de mai jos:
a)neconformitatea este legată de activitatea agricolă a beneficiarului;
b)neconformitatea vizează exploataţia, astfel cum este definită la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2021/2115, sau alte suprafeţe gestionate de beneficiar, situate pe teritoriul aceluiaşi stat membru.
(2)În sistemele lor de sancţiuni administrative menţionate la articolul 87 alineatul (1), statele membre:
a)pot decide să nu aplice o sancţiune administrativă per beneficiar şi per an calendaristic atunci când cuantumul sancţiunii este mai mic sau egal cu 100 EUR; cu toate acestea, beneficiarul este informat cu privire la constatarea neconformităţii şi la obligaţia de a lua măsuri de remediere pe viitor;
b)prevăd că nu se impun sancţiuni administrative dacă:
(i)neconformitatea este determinată de un caz de forţă majoră;
(ii)neconformitatea este determinată de un ordin din partea unei autorităţi publice.
(3)Aplicarea unei sancţiuni administrative nu aduce atingere legalităţii şi regularităţii cheltuielilor cărora li se aplică.