Art. 57. - Art. 57: Dispoziţii specifice pentru FEADR - Regulamentul 2116/02-dec-2021 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013
Acte UE
Jurnalul Oficial 435L
În vigoare Versiune de la: 25 Mai 2024
Art. 57: Dispoziţii specifice pentru FEADR
(1)În cazul în care sunt depistate nereguli şi alte cazuri de nerespectare a condiţiilor intervenţiilor pentru dezvoltarea rurală specificate în planurile strategice PAC de către beneficiari sau, în ceea ce priveşte instrumentele financiare, şi de către fonduri specifice din cadrul fondurilor de participare sau de către destinatarii finali, statele membre fac ajustări financiare prin anularea parţială sau integrală, atunci când acest lucru este justificat, a respectivei finanţări din partea Uniunii. Statele membre ţin cont de natura şi gravitatea neconformităţilor depistate, precum şi de nivelul pierderii financiare pentru FEADR.
Cuantumurile finanţării din partea Uniunii în cadrul FEADR care sunt anulate şi cele recuperate, precum şi dobânda aferentă se realocă altor operaţiuni din domeniul dezvoltării rurale prevăzute în planurile strategice PAC. Totuşi, fondurile Uniunii anulate sau recuperate pot fi reutilizate de statele membre integral numai pentru o operaţiune din domeniul dezvoltării rurale prevăzută în planurile lor strategice PAC şi nu le pot realoca operaţiunilor din domeniul dezvoltării rurale care au făcut obiectul unei ajustări financiare.
Statele membre deduc orice sumă plătită necuvenit ca urmare a unor nereguli pendinte comise de beneficiar, în conformitate cu prezentul articol, din orice plată viitoare efectuată de agenţia de plăţi în favoarea beneficiarului.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) al doilea paragraf, pentru intervenţiile pentru dezvoltarea rurală care beneficiază de ajutor din partea instrumentelor financiare menţionate la articolul 58 din Regulamentul (UE) 2021/1060, o contribuţie anulată ca urmare a unei neconformităţi individuale poate fi reutilizată în cadrul aceluiaşi instrument financiar după cum urmează:
a)în cazul în care neconformitatea care conduce la anularea contribuţiei este depistată la nivelul destinatarului final, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 18 din Regulamentul (UE) 2021/1060, numai pentru alţi destinatari finali în cadrul aceluiaşi instrument financiar;
b)în cazul în care neconformitatea care conduce la anularea contribuţiei este depistată la nivelul unui fond specific, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 21 din Regulamentul (UE) 2021/1060, din cadrul unui fond de participare, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 20 din regulamentul sus-menţionat, numai pentru alte fonduri specifice.