Art. 55. - Art. 55: Procedura de verificare a conformităţii - Regulamentul 2116/02-dec-2021 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013

Acte UE

Jurnalul Oficial 435L

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2024
Art. 55: Procedura de verificare a conformităţii
(1)În cazul în care Comisia constată că cheltuielile menţionate la articolul 5 alineatul (2) şi la articolul 6 nu au fost efectuate în conformitate cu dreptul Uniunii, Comisia adoptă acte de punere în aplicare care stabilesc cuantumurile care urmează să fie excluse de la finanţarea din partea Uniunii. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 103 alineatul (2)
Cu toate acestea, în ceea ce priveşte tipurile de intervenţii prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/2115, excluderile de la finanţarea din partea Uniunii menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat se aplică numai în cazul unor deficienţe grave în funcţionarea corespunzătoare a sistemelor de guvernanţă ale statelor membre.
Primul paragraf nu se aplică în cazurile de nerespectare a condiţiilor de eligibilitate pentru beneficiarii individuali, prevăzute în planurile strategice PAC şi în normele naţionale.
(2)Comisia evaluează, pe baza gravităţii deficienţelor constatate, cuantumurile care urmează să fie excluse. În acest context, Comisia ţine cont în mod corespunzător de natura deficienţelor respective, precum şi de prejudiciul financiar cauzat Uniunii.
(3)Înaintea adoptării actului de punere în aplicare menţionat la alineatul (1), constatările Comisiei şi comentariile statului membru în cauză la constatările respective se notifică în scris între cele două părţi, apoi acestea încearcă să ajungă la un acord asupra acţiunilor care urmează să fie întreprinse. Statului membru în cauză i se oferă posibilitatea de a demonstra faptul că nivelul real al neconformităţii este mai mic decât cel din evaluarea Comisiei.
În cazul în care nu se ajunge la un acord, statul membru în cauză poate solicita începerea unei proceduri în vederea reconcilierii poziţiilor părţilor în termen de patru luni. Procedura se efectuează de către un organism de conciliere. Comisiei îi este prezentat un raport privind rezultatul procedurii respective. Comisia ţine seama de recomandările din raport înainte de a decide cu privire la refuzarea finanţării şi oferă justificări dacă decide să nu urmeze recomandările respective.
(4)Finanţarea nu se poate refuza pentru:
a)cheltuielile menţionate la articolul 5 alineatul (2) efectuate cu mai mult de 24 de luni înainte ca Comisia să notifice în scris statului membru constatările sale;
b)cheltuielile aferente intervenţiilor multianuale care intră sub incidenţa articolului 5 alineatul (2) sau a intervenţiilor pentru dezvoltarea rurală menţionate la articolul 6, în cazul în care ultima obligaţie impusă beneficiarului intervine cu mai mult de 24 de luni înainte ca Comisia să notifice în scris statului membru constatările sale;
c)cheltuielile pentru intervenţiile pentru dezvoltarea rurală menţionate la articolul 6, altele decât cele menţionate la litera (b) de la prezentul alineat, pentru care plata sau, după caz, plata finală de către agenţia de plăţi se face cu mai mult de 24 de luni înainte ca Comisia să notifice în scris statului membru constatările sale.
(5)Alineatul (4) nu se aplică în cazul:
a)ajutoarelor acordate de un stat membru pentru care Comisia a iniţiat procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE;
b)încălcărilor pe care Comisia le-a notificat statului membru în cauză printr-un aviz motivat în conformitate cu articolul 258 din TFUE;
c)nerespectării de către statele membre a obligaţiilor prevăzute în titlul IV capitolul III din prezentul regulament, cu condiţia ca Comisia să notifice în scris statului membru constatările sale în termen de 12 luni de la primirea raportului statului membru privind rezultatele controalelor sale referitoare la cheltuielile în cauză.
(6)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 102 în vederea completării prezentului regulament cu norme referitoare la criteriile şi metodologia pentru aplicarea corecţiilor financiare.
(7)Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabileşte norme privind acţiunile necesare în scopul adoptării şi punerii în aplicare a actelor de punere în aplicare menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol, inclusiv normele privind schimbul de informaţii dintre Comisie şi statele membre, privind termenele care trebuie respectate, precum şi procedura de conciliere prevăzută la alineatul (3) de la prezentul articol, şi privind instituirea, sarcinile, alcătuirea şi modalităţile de lucru ale organismului de conciliere. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 103 alineatul (3).