Art. 32. - Art. 32: Plăţi intermediare - Regulamentul 2116/02-dec-2021 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013

Acte UE

Jurnalul Oficial 435L

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2024
Art. 32: Plăţi intermediare
(1)Pentru fiecare plan strategic PAC se efectuează plăţi intermediare. Acestea se calculează prin aplicarea ratei de contribuţie menţionate la articolul 91 din Regulamentul (UE) 2021/2115 la cheltuielile publice efectuate pentru fiecare tip de intervenţie, cu excepţia plăţilor efectuate din finanţarea naţională suplimentară menţionată la articolul 115 alineatul (5) din regulamentul respectiv.
Plăţile intermediare includ, de asemenea, cuantumurile menţionate la articolul 94 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/2115.
(2)În funcţie de disponibilitatea resurselor, Comisia efectuează plăţi intermediare cu scopul de a rambursa cheltuielile efectuate de agenţiile de plăţi acreditate pentru punerea în aplicare a planurilor strategice PAC, luând în considerare reducerile sau suspendările aplicate în temeiul articolelor 39-42.
(3)În cazul în care instrumentele financiare sunt executate în conformitate cu articolul 59 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1060, declaraţia de cheltuieli include cuantumurile totale plătite sau, în cazul garanţiilor, rezervate pentru contractele de garanţie de către autoritatea de management pentru destinatarii finali sau în beneficiul acestora, astfel cum se prevede la articolul 80 alineatul (5) primul paragraf literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul (UE) 2021/2115.
(4)În cazul în care instrumentele financiare sunt executate în conformitate cu articolul 59 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/1060, declaraţiile de cheltuieli care includ cheltuieli pentru instrumentele financiare se transmit în conformitate cu următoarele condiţii:
a)cuantumul inclus în prima declaraţie de cheltuieli trebuie să fi fost plătit anterior instrumentului financiar şi poate reprezenta până la 30 % din cuantumul total al cheltuielilor publice eligibile angajat pentru instrumente financiare în temeiul acordului de finanţare relevant;
b)cuantumul inclus în declaraţiile de cheltuieli ulterioare transmise în cursul perioadei de eligibilitate definite la articolul 86 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2021/2115 include cheltuielile eligibile menţionate la articolul 80 alineatul (5) din regulamentul menţionat.
(5)Cuantumurile plătite în conformitate cu alineatul (4) litera (a) de la prezentul articol sunt considerate avansuri în sensul articolului 37 alineatul (2). Cuantumul inclus în prima declaraţie de cheltuieli, menţionat la alineatul (4) litera (a) de la prezentul articol, este lichidat din conturile Comisiei cel târziu în cadrul conturilor anuale pentru ultimul an de implementare a planului strategic PAC relevant.
(6)Fiecare plată intermediară se efectuează de către Comisie sub rezerva îndeplinirii următoarelor cerinţe:
a)transmiterea către Comisie a unei declaraţii de cheltuieli semnată de agenţia de plăţi acreditată, în conformitate cu articolul 90 alineatul (1) litera (c);
b)respectarea contribuţiei totale din FEADR la fiecare tip de intervenţie pe toată durata acoperită de planul strategic PAC respectiv;
c)transmiterea către Comisie a documentelor care trebuie să fie prezentate, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) şi articolul 12 alineatul (2).
(7)Dacă oricare dintre cerinţele prevăzute la alineatul (6) nu este îndeplinită, Comisia informează imediat agenţia de plăţi acreditată sau organismul de coordonare, în cazul în care acesta a fost desemnat. Dacă oricare dintre cerinţele stabilite la alineatul (6) litera (a) sau litera (c) nu este îndeplinită, declaraţia de cheltuieli se consideră inadmisibilă.
(8)Fără a aduce atingere articolelor 53, 54 şi 55, Comisia efectuează plăţi intermediare în termen de 45 de zile de la data înregistrării unei declaraţii de cheltuieli care îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatul (6) de la prezentul articol.
(9)Agenţiile de plăţi acreditate întocmesc declaraţiile intermediare de cheltuieli aferente planurilor strategice PAC şi le transmit Comisiei fie direct, fie prin organismul de coordonare, dacă un astfel de organism a fost desemnat, în perioadele stabilite de Comisie. Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabileşte perioadele respective. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 103 alineatul (3).
Declaraţiile de cheltuieli cuprind cheltuielile efectuate de agenţiile de plăţi în fiecare dintre perioadele în cauză. Acestea acoperă, de asemenea, cuantumurile menţionate la articolul 94 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/2115. Totuşi, în cazurile în care cheltuielile menţionate la articolul 86 alineatul (3) din regulamentul menţionat nu pot fi declarate Comisiei în perioada respectivă din cauză că o cerere de modificare a planului strategic PAC este în curs de aprobare de către Comisie, în conformitate cu articolul 119 alineatul (10) din regulamentul menţionat, cheltuielile respective pot fi declarate în perioadele următoare.
Declaraţiile intermediare de cheltuieli aferente cheltuielilor efectuate începând cu data de 16 octombrie sunt înscrise în bugetul anului următor.
(10)Atunci când ordonatorul de credite subdelegat solicită verificări suplimentare, din cauza furnizării unor informaţii incomplete sau neclare sau din cauza unui dezacord, a unor diferenţe de interpretare sau a oricărei alte inconsecvenţe legate de o declaraţie de cheltuieli pentru o perioadă de referinţă, rezultate în special din necomunicarea informaţiilor solicitate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/2115 şi cu actele Comisiei adoptate în temeiul regulamentului menţionat, statul membru în cauză furnizează informaţii suplimentare, la cererea ordonatorului de credite subdelegat, într-un termen stabilit în respectiva cerere în funcţie de gravitatea problemei.
Termenul prevăzut pentru plăţile intermediare la alineatul (8) poate să fie întrerupt pentru întregul cuantum pentru care se solicită plata sau pentru o parte din acesta, pe o perioadă maximă de şase luni, cu începere de la data la care este trimisă solicitarea de informaţii şi până la primirea unor informaţii considerate satisfăcătoare. Statul membru poate conveni să prelungească perioada de întrerupere cu încă trei luni.
Dacă statul membru în cauză nu răspunde solicitării de informaţii suplimentare în termenul stabilit în cererea respectivă sau dacă răspunsul este considerat nesatisfăcător ori arată că normele aplicabile nu au fost respectate sau că Fondurile Uniunii au fost utilizate în mod necorespunzător, Comisia poate suspenda sau reduce plăţile în conformitate cu articolele 39-42 din prezentul regulament.