Art. 29. - Art. 29: Angajamentele bugetare - Regulamentul 2116/02-dec-2021 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013

Acte UE

Jurnalul Oficial 435L

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2024
Art. 29: Angajamentele bugetare
(1)Decizia de punere în aplicare a Comisiei de aprobare a unui plan strategic PAC constituie o decizie de finanţare în sensul articolului 110 alineatul (1) din Regulamentul financiar şi, odată notificată statului membru respectiv, constituie un angajament juridic în sensul regulamentului menţionat. Decizia de punere în aplicare respectivă indică contribuţia pe an.
(2)Angajamentele bugetare ale Uniunii pentru fiecare plan strategic PAC sunt realizate în tranşe anuale pe parcursul perioadei cuprinse între 1 ianuarie 2023 şi 31 decembrie 2027. Prin derogare de la articolul 111 alineatul (2) din Regulamentul financiar, pentru fiecare plan strategic PAC, angajamentele bugetare pentru prima tranşă se realizează după ce Comisia aprobă planul strategic PAC respectiv şi notifică acest lucru statului membru în cauză. Angajamentele bugetare pentru tranşele ulterioare sunt realizate de Comisie înaintea datei de 1 mai a fiecărui an, pe baza deciziei de punere în aplicare menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol, cu excepţia cazurilor în care se aplică articolul 16 din Regulamentul financiar.