Art. 23. - Art. 23: Cheltuielile aferente intervenţiei publice - Regulamentul 2116/02-dec-2021 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013

Acte UE

Jurnalul Oficial 435L

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2024
Art. 23: Cheltuielile aferente intervenţiei publice
(1)Dacă, în cadrul organizării comune a pieţelor, nu se stabileşte o sumă unitară în ceea ce priveşte o intervenţie publică, FEGA finanţează măsura în cauză pe baza cuantumurilor standard uniforme, în special în cazul fondurilor originare din statele membre utilizate pentru achiziţionarea de produse, în cazul operaţiunilor materiale generate de depozitare şi, eventual, în cazul prelucrării produselor eligibile pentru intervenţie publică, astfel cum sunt menţionate la articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
(2)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 102 în vederea completării prezentului regulament cu norme referitoare la:
a)tipul de măsuri eligibile pentru finanţare din partea Uniunii şi condiţiile de rambursare;
b)condiţiile de eligibilitate şi metodele de calcul pe baza elementelor constatate efectiv de agenţiile de plăţi, a ratelor forfetare stabilite de Comisie sau a cuantumurilor forfetare sau neforfetare prevăzute de legislaţia agricolă în sectoare specifice;
c)norme privind evaluarea operaţiunilor în legătură cu intervenţia publică, măsurile care trebuie luate în cazul pierderii sau deteriorării produselor care fac obiectul intervenţiei publice şi stabilirea cuantumurilor care urmează să fie finanţate.
(3)Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care stabileşte cuantumurile menţionate la alineatul (1). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menţionată la articolul 103 alineatul (2).