Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Regulamentul 2116/02-dec-2021 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013

Acte UE

Jurnalul Oficial 435L

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2024
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:
(a)"neregulă" înseamnă o abatere în înţelesul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95;
(b)"sisteme de guvernanţă" înseamnă organismele de guvernanţă menţionate în titlul II capitolul II din prezentul regulament şi cerinţele de bază ale Uniunii, inclusiv obligaţiile statelor membre referitoare la protejarea efectivă a intereselor financiare ale Uniunii menţionate la articolul 59 din prezentul regulament, precum şi punerea în aplicare, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) 2021/2115, a planurilor lor strategice PAC, astfel cum au fost aprobate de Comisie şi sistemul de raportare instituit în scopul raportului anual privind performanţa menţionat la articolul 134 din regulamentul menţionat;
(c)"cerinţe de bază ale Uniunii" înseamnă cerinţele stabilite în Regulamentul (UE) 2021/2115 şi în prezentul regulament, în Regulamentul financiar şi în Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (25);
(25)Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, 28.3.2014, p. 65).
(d)"deficienţe grave în buna funcţionare a sistemelor de guvernanţă" înseamnă existenţa unei deficienţe sistemice, ţinând seama de caracterul repetitiv al acesteia, de gravitatea sa şi impactul său negativ asupra corectitudinii declaraţiei de cheltuieli, asupra raportării privind performanţa sau asupra respectării dreptului Uniunii;
(e)"indicator de realizare" înseamnă indicator de realizare astfel cum se menţionează la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2021/2115;
(f)"indicator de rezultat" înseamnă indicator de rezultat astfel cum se menţionează la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2021/2115;
(g)"plan de acţiune" înseamnă, în sensul articolelor 41 şi 42 din prezentul regulament, un plan elaborat de un stat membru la cererea Comisiei şi în consultare cu aceasta, atunci când se identifică deficienţe grave în funcţionarea sistemelor de guvernanţă ale statului membru respectiv sau în circumstanţele menţionate la articolul 135 din Regulamentul (UE) 2021/2115, plan care conţine măsurile de remediere necesare şi calendarul relevant pentru punerea sa în aplicare, în conformitate cu articolele 41 şi 42 din prezentul regulament.