Art. 75k. - Art. 75 k : Determinarea parametrilor de calcul - Regulamentul 2066/19-dec-2018 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 601/2012 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 334L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
Art. 75k: Determinarea parametrilor de calcul
(1)Se aplică articolul 30, articolul 31 alineatele (1), (2) şi (3) şi articolele 32, 33, 34 şi 35. În acest sens:
a)orice referire la operator se interpretează ca referire la entitatea reglementată;
b)orice referire la datele privind activitatea se interpretează ca referire la cantităţile de combustibil eliberat pentru consum;
c)orice referire la combustibili sau materiale se interpretează ca referire la combustibili, astfel cum sunt definiţi la articolul 3 litera (af) din Directiva 2003/87/CE;
d)orice trimitere la anexa II se interpretează ca trimitere la anexa IIa.
(2)Autoritatea competentă poate solicita entităţii reglementate să determine factorul de conversie a unităţii şi factorul de emisie al combustibililor, astfel cum sunt definiţi la articolul 3 litera (af) din Directiva 2003/87/CE, utilizând aceleaşi niveluri ca cele necesare pentru combustibilii comerciali standard, cu condiţia ca, la nivel naţional sau regional, oricare dintre următorii parametri să prezinte un interval de încredere de 95 % de:
a)sub 2 % pentru puterea calorifică netă;
b)sub 2 % pentru factorul de emisie, în cazul în care cantităţile de combustibil eliberat pentru consum sunt exprimate sub formă de conţinut energetic.
Înainte de aplicarea acestei derogări, autoritatea competentă prezintă Comisiei spre aprobare un rezumat al metodei şi al surselor de date utilizate pentru a stabili dacă a fost îndeplinită una dintre aceste condiţii în ultimii trei ani şi pentru a se asigura că valorile utilizate corespund valorilor medii utilizate de operatorii de la nivelul naţional sau regional corespunzător. Autoritatea competentă poate să obţină sau să solicite dovezi în acest sens. Cel puţin o dată la trei ani, autoritatea competentă revizuieşte valorile utilizate şi anunţă Comisia în cazul în care există modificări semnificative, ţinând seama de media valorilor utilizate de operatori la nivelul naţional sau regional corespunzător.
Comisia poate revizui periodic relevanţa acestei dispoziţii şi condiţiile stabilite la prezentul alineat prin prisma evoluţiilor de pe piaţa combustibililor şi a proceselor de standardizare europene.