Art. 55. - Art. 55: Emiţătorii mici - Regulamentul 2066/19-dec-2018 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 601/2012 al Comisiei
Acte UE
Jurnalul Oficial 334L
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
Art. 55: Emiţătorii mici
(1)Operatorii de aeronave care operează mai puţin de 243 de zboruri per perioadă timp de trei perioade consecutive a câte patru luni şi operatorii de aeronave care operează zboruri cu emisii anuale totale mai mici de 25 000 de tone de CO2 pe an sunt consideraţi emiţători mici.
(2)Prin derogare de la articolul 53, emiţătorii mici şi operatorii de aeronave care generează emisii anuale totale mai mici de 3 000 de tone de CO2 din alte zboruri decât cele menţionate la articolul 28a alineatul (1) litera (a) şi la articolul 3c alineatul (8) din Directiva 2003/87/CE îşi pot estima consumul de combustibil pe baza distanţei pentru fiecare pereche de aerodromuri, folosind instrumentele puse în aplicare de Eurocontrol sau de altă organizaţie relevantă, care poate prelucra toate informaţiile de trafic aerian relevante şi poate evita orice subestimare a emisiilor.
Instrumentele aplicabile pot fi utilizate numai dacă sunt aprobate de Comisie, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul aplicării factorilor de corecţie pentru compensarea oricăror imperfecţiuni ale metodelor de modelare.
(3)Prin derogare de la articolul 12, un emiţător mic care intenţionează să utilizeze oricare dintre instrumentele menţionate la alineatul (2) din prezentul articol poate prezenta doar următoarele informaţii în planul de monitorizare a emisiilor:
a)informaţiile care trebuie furnizate în temeiul punctului 1 din secţiunea 2 a anexei I;
b)dovezi cu privire la faptul că sunt respectate pragurile stabilite pentru emiţătorii mici, prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol;
c)denumirea sau numărul de referinţă al instrumentului menţionat la alineatul (2) din prezentul articol, care urmează să fie utilizat pentru estimarea consumului de combustibil.
Un emiţător mic este scutit de obligaţia de a prezenta documentele justificative prevăzute la articolul 12 alineatul (1) al treilea paragraf.
(4)În cazul în care un operator de aeronave utilizează oricare dintre instrumentele menţionate la alineatul (2) şi depăşeşte pragurile indicate la alineatul (1) în cadrul unui an de raportare, acesta notifică în acest sens autoritatea competentă, fără întârzieri nejustificate.
Operatorul de aeronave prezintă spre aprobare autorităţii competente, fără întârzieri nejustificate, orice modificare semnificativă adusă planului de monitorizare în sensul articolului 15 alineatul (4) litera (a) punctul (iv).
Cu toate acestea, autoritatea competentă permite ca operatorul de aeronave să utilizeze în continuare un instrument menţionat la alineatul (2), cu condiţia ca operatorul de aeronave să demonstreze într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că pragurile indicate la alineatul (1) nu fuseseră deja depăşite în ultimele cinci perioade de raportare şi că nu vor fi depăşite din nou începând cu următoarea perioadă de raportare.