Art. 30. - Art. 30: Determinarea parametrilor de calcul - Regulamentul 2066/19-dec-2018 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 601/2012 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 334L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
Art. 30: Determinarea parametrilor de calcul
(1)Operatorul determină parametrii de calcul fie ca valori implicite, fie ca valori bazate pe analize, în funcţie de nivelul aplicabil.
(2)Operatorul determină şi raportează parametrii de calcul în conformitate cu starea utilizată pentru datele aferente privind activitatea, făcând referire la starea combustibilului sau a materialului în momentul achiziţionării sau al utilizării în procesul generator de emisii, înainte de a fi uscat sau tratat în alt mod pentru analize de laborator.
În cazul în care o astfel de abordare implică costuri nerezonabile sau în cazul în care poate fi obţinută o precizie mai mare, operatorul poate raporta în mod sistematic datele privind activitatea şi parametrii de calcul corespunzători stării în care se efectuează analizele de laborator.
[textul din Art. 30, alin. (2) din capitolul III, sectiunea 2, subsectiunea 3 a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. 1, punctul 14., alin. (A) din Regulamentul 2493/23-sept-2024]
(21)Operatorul determină fracţiunea de biomasă numai pentru combustibilii micşti sau pentru materialele mixte care conţin biomasă. Pentru alţi combustibili sau materiale, se utilizează valoarea implicită de 0 % pentru fracţiunea de biomasă din combustibilii sau materialele fosile şi se utilizează o valoare implicită de 100 % din fracţiunea de biomasă pentru combustibilii sau materialele care constau exclusiv din biomasă.
Operatorul determină fracţiunea RFNBO sau RCF sau fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon numai pentru combustibilii micşti care conţin RFNBO, RCF sau combustibili sintetici cu emisii scăzute de carbon. Pentru alţi combustibili, se utilizează valoarea implicită de 0 % pentru fracţiunea RFNBO sau RCF sau fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon şi se utilizează o valoare implicită de 100 % pentru fracţiunea RFNBO sau RCF sau fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon în cazul combustibililor care constau exclusiv din RFNBO, RCF sau combustibili sintetici cu emisii scăzute de carbon.
Operatorul determină fracţiunea de biomasă cu cotă zero, fracţiunea RFNBO sau RCF cu cotă zero şi fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon cu cotă zero numai în cazul în care operatorul doreşte să recurgă la acordarea cotei zero.
(3)În ceea ce priveşte interdependenţa dintre parametrii de calcul legaţi de compoziţie, operatorul aplică următoarele reguli:
(i)în cazul în care un combustibil sau un material conţine biomasă, operatorul determină fracţiunea de biomasă în conformitate cu articolul 39 din prezentul regulament;
(ii)în cazul în care fracţiunea de biomasă nu este zero şi în cazul în care operatorul doreşte să recurgă la acordarea cotei zero, operatorul determină fracţiunea de biomasă cu cotă zero în conformitate cu articolul 38 alineatul (5) din prezentul regulament;
(iii)în cazul în care un combustibil conţine un RFNBO, un RCF sau un combustibil sintetic cu emisii scăzute de carbon, operatorul determină fracţiunea RFNBO sau RCF sau fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon în conformitate cu articolul 39a alineatele (1) şi (2) din prezentul regulament;
(iv)în cazul în care fracţiunea RFNBO sau RCF nu este zero şi în cazul în care operatorul doreşte să recurgă la acordarea cotei zero, operatorul determină fracţiunea RFNBO sau RCF cu cotă zero în conformitate cu articolul 39a alineatul (3) din prezentul regulament;
(v)în cazul în care fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon nu este zero şi în cazul în care operatorul doreşte să recurgă la acordarea cotei zero, operatorul determină fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon cu cotă zero în conformitate cu articolul 39a alineatul (4) din prezentul regulament;
(vi)în cazul în care fracţiunea de biomasă cu cotă zero, fracţiunea RFNBO sau RCF cu cotă zero sau fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon cu cotă zero nu sunt egale cu zero, operatorul calculează fracţiunea cu cotă zero ca suma dintre fracţiunea de biomasă cu cotă zero, fracţiunea RFNBO sau RCF cu cotă zero şi fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon cu cotă zero. Fracţiunea fosilă este suma tuturor fracţiunilor fără cotă zero;
(vii)operatorul calculează factorul de emisie ca factor de emisie preliminar înmulţit cu fracţiunea fosilă.
În sensul punctului (vi), în cazul în care operatorul nu calculează fracţiunea cu cotă zero, fracţiunea fosilă este de 100 %.
Prin derogare de la primul paragraf, operatorul poate:
(i)să determine fracţiunea de biomasă ca fiind identică cu fracţiunea de biomasă cu cotă zero, dacă aceasta din urmă este determinată pe baza bilanţului masic în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Directiva (UE) 2018/2001;
(ii)să determine fracţiunea RFNBO sau RCF ca fiind identică cu fracţiunea RFNBO sau RCF cu cotă zero, dacă aceasta din urmă este determinată pe baza bilanţului masic în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Directiva (UE) 2018/2001;
(iii)să determine fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon ca fiind identică cu fracţiunea sintetică cu emisii scăzute de carbon cu cotă zero, dacă aceasta din urmă este determinată pe baza bilanţului masic în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Directiva (UE) 2018/2001.