Art. 13. - Art. 13: Planuri de monitorizare standardizate şi simplificate - Regulamentul 2066/19-dec-2018 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 601/2012 al Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 334L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
Art. 13: Planuri de monitorizare standardizate şi simplificate
(1)Statele membre pot permite operatorilor şi operatorilor de aeronave să utilizeze planuri de monitorizare standardizate sau simplificate, fără a aduce atingere articolului 12 alineatul (3).
În acest scop, statele membre pot publica modele pentru planurile de monitorizare respective, inclusiv descrierea fluxului de date şi a procedurilor de control menţionate la articolele 58 şi 59, pe baza modelelor şi a orientărilor publicate de către Comisie.
(2)Înainte de aprobarea oricărui plan de monitorizare simplificat menţionat la alineatul (1), autoritatea competentă efectuează o evaluare simplificată a riscurilor pentru a verifica dacă activităţile de control şi procedurile aferente acestor activităţi de control sunt proporţionale cu riscurile inerente şi cu riscurile de control identificate şi justifică utilizarea unui astfel de plan de monitorizare simplificat.
Statele membre pot solicita operatorului sau operatorului de aeronave să efectueze el însuşi evaluarea riscurilor în temeiul paragrafului anterior, dacă este cazul.