Art. 59. - Art. 59: Sesizarea Comisiei - Regulamentul 2065/19-oct-2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale)

Acte UE

Jurnalul Oficial 277L

În vigoare
Versiune de la: 22 Februarie 2024
Art. 59: Sesizarea Comisiei
(1)În absenţa unei comunicări în termenul prevăzut la articolul 58 alineatul (5) sau în cazul unui dezacord al comitetului cu evaluarea sau măsurile luate sau avute în vedere în temeiul articolului 58 alineatul (5) sau în cazurile menţionate la articolul 60 alineatul (3), comitetul poate sesiza Comisia, furnizând toate informaţiile relevante. Informaţiile respective includ cel puţin solicitarea sau recomandarea trimisă coordonatorului serviciilor digitale din ţara de stabilire, evaluarea efectuată de respectivul coordonator al serviciilor digitale, motivele dezacordului şi orice informaţie suplimentară care justifică sesizarea.
(2)Comisia analizează chestiunea în termen de două luni de la data la care a fost sesizată în temeiul alineatului (1), după consultarea coordonatorului serviciilor digitale din ţara de stabilire.
(3)În cazul în care, în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol, Comisia consideră că evaluarea efectuată sau măsurile de investigare sau de asigurare a respectării normelor luate sau avute în vedere în temeiul articolului 58 alineatul (5) sunt insuficiente pentru a asigura în mod efectiv respectarea acestuia sau sunt incompatibile în alt mod cu prezentul regulament, aceasta comunică opinia sa coordonatorului serviciilor digitale din ţara de stabilire şi comitetului şi solicită coordonatorului serviciilor digitale din ţara de stabilire să revizuiască chestiunea.
Coordonatorul serviciilor digitale din ţara de stabilire ia măsurile de investigare sau de asigurare a respectării normelor necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament, ţinând seama în cea mai mare măsură posibilă de opinia şi de cererea de reexaminare din partea Comisiei. Coordonatorul serviciilor digitale din ţara de stabilire informează Comisia, precum şi coordonatorul serviciilor digitale solicitant sau comitetul care a luat măsuri în temeiul articolului 58 alineatul (1) sau (2) cu privire la măsurile luate, în termen de două luni de la cererea de reexaminare.