Art. 42. - Art. 42: Obligaţiile de raportare în materie de transparenţă - Regulamentul 2065/19-oct-2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale)

Acte UE

Jurnalul Oficial 277L

În vigoare
Versiune de la: 22 Februarie 2024
Art. 42: Obligaţiile de raportare în materie de transparenţă
(1)Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari publică rapoartele menţionate la articolul 15 în termen de cel mult două luni de la data aplicării menţionate la articolul 33 alineatul (6) al doilea paragraf şi, ulterior, cel puţin o dată la fiecare şase luni.
(2)În rapoartele menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol, publicate de furnizorii de platforme online foarte mari, se precizează, pe lângă informaţiile menţionate la articolul 15 şi la articolul 24 alineatul (1):
a)resursele umane pe care furnizorul de platforme online foarte mari le dedică moderării conţinutului în ceea ce priveşte serviciul oferit în Uniune, pentru fiecare limbă oficială aplicabilă a statelor membre, după caz, inclusiv pentru respectarea obligaţiilor prevăzute la articolele 16 şi 22, precum şi pentru respectarea obligaţiilor prevăzute la articolul 20;
b)calificările şi cunoştinţele lingvistice ale persoanelor care desfăşoară activităţile menţionate la litera (a), precum şi formarea şi sprijinul acordat acestui personal;
c)indicatorii de acurateţe şi informaţiile conexe menţionate la articolul 15 alineatul (1) litera (e), pentru fiecare limbă oficială a statelor membre.
Rapoartele se publică în cel puţin una dintre limbile oficiale ale statelor membre.
(3)Pe lângă informaţiile menţionate la articolul 24 alineatul (2), furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari includ în rapoartele menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol şi informaţii privind numărul mediu lunar al destinatarilor serviciului pentru fiecare stat membru.
(4)Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari transmit, fără întârzieri nejustificate, după finalizare, coordonatorului serviciilor digitale din ţara de stabilire şi Comisiei, şi pun la dispoziţia publicului, cel târziu trei luni după primirea fiecărui raport de audit în conformitate cu articolul 37 alineatul (4):
a)un raport care prezintă rezultatele evaluării riscurilor în temeiul articolului 34;
b)măsurile specifice de atenuare identificate şi puse în aplicare în temeiul articolului 35 alineatul (1);
c)raportul de audit prevăzut la articolul 37 alineatul (4);
d)raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului prevăzut la articolul 37 alineatul (6);
e)dacă este cazul, informaţii despre consultările desfăşurate de furnizor în sprijinul evaluărilor riscurilor şi conceperea măsurilor de atenuare a riscurilor.
(5)În cazul în care un furnizor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari consideră că publicarea de informaţii în temeiul alineatului (4) ar putea avea ca rezultat divulgarea de informaţii confidenţiale ale furnizorului respectiv sau ale destinatarilor serviciului, ar putea cauza vulnerabilităţi semnificative în ceea ce priveşte securitatea serviciului său, ar putea submina securitatea publică sau aduce un prejudiciu destinatarilor, furnizorul poate elimina aceste informaţii din rapoartele puse la dispoziţia publicului. În acest caz, furnizorul transmite rapoartele complete coordonatorului serviciilor digitale din ţara de stabilire şi Comisiei, însoţite de o expunere a motivelor care justifică motivele pentru care informaţiile au fost eliminate din rapoartele puse la dispoziţia publicului.