Art. 37. - Art. 37: Auditul independent - Regulamentul 2065/19-oct-2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale)

Acte UE

Jurnalul Oficial 277L

În vigoare
Versiune de la: 22 Februarie 2024
Art. 37: Auditul independent
(1)Furnizorii de platforme online foarte mari şi de motoare de căutare online foarte mari fac obiectul, pe propria cheltuială şi cel puţin o dată pe an, al unor audituri independente de evaluare a conformităţii cu următoarele:
a)obligaţiile prevăzute în capitolul III;
b)orice angajamente asumate în temeiul codurilor de conduită menţionate la articolele 45 şi 46 şi al protocoalelor pentru situaţii de criză menţionate la articolul 48.
(2)Furnizorii de platforme online foarte mari şi de motoare de căutare online foarte mari le asigură organizaţiilor care efectuează auditurile în temeiul prezentului articol cooperarea şi asistenţa necesare pentru a le permite să efectueze auditurile respective în mod eficace, eficient şi în timp util, inclusiv oferindu-le acces la toate datele şi incintele relevante şi răspunzând la întrebări orale sau scrise. Aceştia se abţin de la a împiedica, a influenţa în mod nejustificat sau a submina efectuarea auditului.
Auditurile asigură un nivel adecvat de confidenţialitate şi secretul profesional în ceea ce priveşte informaţiile obţinute de la furnizorii de platforme online foarte mari şi de motoare de căutare online foarte mari şi de la terţi în contextul auditurilor, inclusiv după încheierea auditurilor. Cu toate acestea, respectarea acestei cerinţe trebuie să nu afecteze în mod negativ efectuarea auditurilor şi alte dispoziţii ale prezentului regulament, în special dispoziţiile privind transparenţa, supravegherea şi punerea în aplicare. În cazul în care acest lucru este necesar în scopul raportării privind transparenţa în temeiul articolului 42 alineatul (4), raportul de audit şi raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului menţionate la alineatele (4) şi (6) de la prezentul articol sunt însoţite de versiuni care nu conţin nicio informaţie care ar putea fi considerată în mod rezonabil confidenţială.
(3)Auditurile efectuate în temeiul alineatului (1) se efectuează de organizaţii care:
a)sunt independente de furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză şi de orice persoană juridică asociată cu furnizorul respectiv şi nu se află într-o situaţie de conflict de interese cu aceştia; în special:
(i)nu au furnizat furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză şi niciunei persoane juridice asociate cu furnizorul respectiv servicii care nu au legătură cu auditul cu privire la aspectele auditate în perioada de 12 luni anterioară începerii auditului şi s-au angajat să nu le furnizeze astfel de servicii în perioada de 12 luni care urmează finalizării auditului;
(ii)nu au furnizat servicii de audit în temeiul prezentului articol furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză şi niciunei persoane juridice asociate cu furnizorul respectiv pe o perioadă mai mare de 10 ani consecutivi;
(iii)nu efectuează auditul în schimbul unor onorarii care depind de rezultatul auditului;
b)au cunoştinţe de specialitate dovedite în domeniul gestionării riscurilor, precum şi competenţe şi capacităţi tehnice;
c)şi-au dovedit obiectivitatea şi etica profesională, în special prin respectarea codurilor de practică sau a standardelor corespunzătoare.
(4)Furnizorii de platforme online foarte mari şi de motoare de căutare online foarte mari se asigură că organizaţiile care efectuează auditurile redactează un raport de audit pentru fiecare audit. Raportul respectiv se motivează în scris şi include cel puţin următoarele elemente:
a)numele, adresa şi punctul de contact al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare care face obiectul auditului şi perioada acoperită;
b)numele şi adresa organizaţiei sau ale organizaţiilor care efectuează auditul;
c)o declaraţie de interese;
d)o descriere a elementelor specifice auditate şi metodologia aplicată;
e)o descriere şi un rezumat ale principalelor constatări ale auditului;
f)o listă a terţilor consultaţi în cadrul auditului;
g)o opinie de audit cu privire la respectarea de către furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare care face obiectul auditului a obligaţiilor şi a angajamentelor menţionate la alineatul (1), care poate să fie pozitivă, cu observaţii sau negativă;
h)în cazul în care opinia de audit nu este pozitivă, recomandări operaţionale privind măsuri specifice de asigurare a conformităţii şi termenul recomandat pentru asigurarea conformităţii.
(5)În cazul în care organizaţia care efectuează auditul nu a fost în măsură să auditeze anumite elemente specifice sau să exprime o opinie de audit pe baza investigaţiilor sale, raportul de audit include o explicaţie a circumstanţelor şi a motivelor pentru care elementele respective nu au putut fi auditate.
(6)Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari care primesc un raport de audit care nu este pozitiv ţin seama în mod corespunzător de recomandările operaţionale care le sunt adresate, în vederea luării măsurilor necesare pentru a le pune în aplicare. În termen de o lună de la primirea respectivelor recomandări, furnizorii respectivi adoptă un raport privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului. În cazul în care nu pun în aplicare recomandările operaţionale, aceştia justifică în raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului motivele pentru care nu au pus în aplicare recomandările operaţionale şi prezintă măsurile alternative pe care le-au luat pentru a remedia orice cazuri de neconformitate identificate.
(7)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 87 pentru a completa prezentul regulament prin stabilirea normelor necesare pentru efectuarea auditurilor în temeiul prezentului articol, în special în ceea ce priveşte normele necesare privind etapele procedurale, metodologiile de audit şi modelele de raportare pentru auditurile efectuate în temeiul prezentului articol. Actele delegate respective ţin seama de orice standarde de audit voluntare menţionate la articolul 44 alineatul (1) litera (e).