Art. 99. - Art. 99: Alte atestări decât marcajul aplicat materialelor de ambalaj din lemn - Regulamentul 2031/26-oct-2016 privind măsurile de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 şi (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE şi 2007/33/CE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 317L

În vigoare
Versiune de la: 5 Ianuarie 2025 până la: 5 Iulie 2026
Art. 99: Alte atestări decât marcajul aplicat materialelor de ambalaj din lemn
(1)Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 105, acte delegate pentru completarea prezentului regulament prin stabilirea elementelor pe care trebuie să le conţină atestările oficiale specifice pentru plante, produse vegetale sau alte obiecte, altele decât materialele de ambalaj din lemn, ca dovadă a punerii în aplicare a măsurilor adoptate în temeiul articolului 28 alineatul (1) sau (2), al articolului 30 alineatul (1) sau (3), al articolului 41 alineatul (2) sau (3), al articolului 44 sau al articolului 54 alineatul (2) sau (3).

(2)Actele delegate menţionate la alineatul (1) pot, de asemenea, să stabilească cerinţe privind unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:
a)autorizarea operatorilor profesionişti în ceea ce priveşte emiterea atestărilor oficiale menţionate la alineatul (1);
b)supravegherea de către autoritatea competentă a operatorilor profesionişti autorizaţi în conformitate cu litera (a) din prezentul paragraf;
c)retragerea autorizaţiei menţionată la litera (a) din prezentul paragraf.
(3)Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificaţiile privind formatul atestărilor menţionate la alineatul (1) din prezentul articol. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 107 alineatul (2).