Art. 93. - Art. 93: Înlocuirea paşaportului fitosanitar - Regulamentul 2031/26-oct-2016 privind măsurile de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 şi (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE şi 2007/33/CE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 317L

În vigoare
Versiune de la: 5 Ianuarie 2025 până la: 5 Iulie 2026
Art. 93: Înlocuirea paşaportului fitosanitar
(1)Un operator autorizat care a primit o unitate de comerţ de plante, de produse vegetale sau alte obiecte pentru care a fost eliberat un paşaport fitosanitar, sau autoritatea competentă care acţionează la cererea unui operator profesionist, poate elibera un nou paşaport fitosanitar pentru unitatea de comerţ respectivă, care înlocuieşte paşaportul fitosanitar eliberat iniţial pentru acea unitate de comerţ, dacă sunt îndeplinite condiţiile de la alineatul (3).
(2)În cazul în care o unitate de comerţ de plante, de produse vegetale sau alte obiecte pentru care a fost eliberat un paşaport fitosanitar este împărţită în două sau mai multe unităţi noi de comerţ, operatorul autorizat responsabil de aceste noi unităţi de comerţ sau autoritatea competentă care acţionează la cererea unui operator profesionist eliberează un paşaport fitosanitar pentru fiecare unitate de comerţ nouă rezultată din diviziune, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (3). Respectivele paşapoarte fitosanitare înlocuiesc paşaportul fitosanitar eliberat pentru unitatea de comerţ iniţială.
(3)Un paşaport fitosanitar, astfel cum se prevede la alineatele (1) şi (2), poate fi eliberat numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)cerinţele de trasabilitate menţionate la articolul 69 alineatul (3) cu privire la plantele, produsele vegetale sau alte obiecte în cauză sunt îndeplinite;
b)după caz, plantele, produsele vegetale sau alte obiecte în cauză continuă să respecte cerinţele menţionate la articolele 85 şi 86; şi
c)caracteristicile plantelor, ale produselor vegetale sau ale altor obiecte în cauză nu s-au modificat.
(4)În cazul în care un paşaport fitosanitar este eliberat în conformitate cu alineatul (1) sau (2), examinarea menţionată la articolul 87 alineatul (1) nu este necesară.
(5)Ca urmare a înlocuirii unui paşaport fitosanitar, astfel cum se menţionează la alineatul (1) sau (2), operatorul autorizat în cauză păstrează paşaportul fitosanitar înlocuit sau conţinutul acestuia pentru o perioadă de cel puţin trei ani.
În cazul în care autoritatea competentă înlocuieşte un paşaport fitosanitar în conformitate cu alineatul (1) sau (2), operatorul profesionist, la cererea căruia este eliberat, păstrează paşaportul fitosanitar înlocuit sau conţinutul acestuia pentru o perioadă de cel puţin trei ani.
Păstrarea paşaportului se poate realiza prin păstrarea informaţiilor conţinute de paşaportul fitosanitar într-o bază de date electronică, cu condiţia ca aceasta să cuprindă informaţiile conţinute în orice cod de bare de trasabilitate, hologramă, cip sau alt suport de date pentru trasabilitate, care pot suplimenta codul de trasabilitate, astfel cum se menţionează în anexa VII.