Art. 92. - Art. 92: Inspecţiile şi retragerea autorizaţiei - Regulamentul 2031/26-oct-2016 privind măsurile de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 şi (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE şi 2007/33/CE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 317L

În vigoare
Versiune de la: 5 Ianuarie 2025 până la: 5 Iulie 2026
Art. 92: Inspecţiile şi retragerea autorizaţiei
(1)Autoritatea competentă efectuează inspecţii cel puţin o dată pe an şi, dacă este cazul, desfăşoară acţiuni de eşantionare şi testare, pentru a verifica dacă operatorii autorizaţi respectă articolul 83 alineatul (1), (2), (4) sau (5), articolul 87, articolul 88, articolul 89 alineatul (1), articolul 90 sau articolul 93 alineatul (1), (2), (3) sau (5).
(2)În cazul în care autoritatea competentă ia cunoştinţă de faptul că un operator autorizat nu respectă dispoziţiile menţionate la alineatul (1), sau că o plantă, un produs vegetal sau alt obiect pentru care operatorul profesionist respectiv a eliberat un paşaport fitosanitar nu este conform cu articolul 85 sau, după caz, cu articolul 86, autoritatea respectivă ia fără întârziere măsurile necesare pentru a se asigura că neconformitatea cu dispoziţiile respective nu persistă.
Măsurile respective pot include retragerea autorizaţiei pentru eliberarea paşapoartelor fitosanitare pentru plantele, produsele vegetale şi alte obiecte în cauză.
(3)În cazul în care autoritatea competentă a luat măsuri în conformitate cu alineatul (2), altele decât retragerea autorizaţiei pentru eliberarea paşapoartelor fitosanitare pentru plantele, produsele vegetale şi alte obiecte în cauză, şi dacă neconformitatea cu articolul 85 sau, după caz, cu articolul 86 persistă, autoritatea respectivă retrage fără întârziere autorizaţia menţionată.