Art. 91. - Art. 91: Planuri de gestionare a riscurilor legate de organismele dăunătoare - Regulamentul 2031/26-oct-2016 privind măsurile de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 şi (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE şi 2007/33/CE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 317L

În vigoare
Versiune de la: 5 Ianuarie 2025 până la: 5 Iulie 2026
Art. 91: Planuri de gestionare a riscurilor legate de organismele dăunătoare
(1)Operatorii autorizaţi pot stabili planuri de gestionare a riscurilor legate de organismele dăunătoare. Autoritatea competentă aprobă planurile respective, dacă acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)stabilesc măsurile adecvate care să le permită operatorilor respectivi să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute la articolul 90 alineatul (1);
b)îndeplinesc cerinţele prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol.
Operatorii autorizaţi care pun în aplicare un plan aprobat de gestionare a riscurilor legate de organismele dăunătoare pot face obiectul unor inspecţii cu frecvenţă redusă, astfel cum se menţionează la articolul 22 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625.

(2)Planurile de gestionare a riscurilor legate de organismele dăunătoare acoperă, dacă este cazul sub forma unor manuale privind procedura standard de funcţionare, cel puţin următoarele aspecte:
a)informaţiile necesare în conformitate cu articolul 66 alineatul (2) privind înregistrarea operatorului autorizat;
b)informaţiile necesare în conformitate cu articolul 69 alineatul (4) şi articolul 70 alineatul (1) privind trasabilitatea plantelor, a produselor vegetale şi a altor obiecte;
c)o descriere a proceselor de producţie ale operatorului autorizat şi a activităţilor sale în ceea ce priveşte circulaţia şi vânzările de plante, produse vegetale şi alte obiecte;
d)o analiză a punctelor esenţiale menţionate la articolul 90 alineatul (1) şi măsurile luate de operatorul autorizat pentru atenuarea riscurilor legate de organismele dăunătoare asociate acestor puncte critice;
e)procedurile existente şi acţiunile prevăzute în cazul existenţei unor suspiciuni sau al constatării prezenţei organismelor dăunătoare de carantină, înregistrarea acestor suspiciuni sau constatări şi înregistrarea măsurilor luate în acest sens;
f)rolurile şi responsabilităţile personalului implicat în notificările menţionate la articolul 14, în examinările menţionate la articolul 87 alineatul (1), în eliberarea paşapoartelor fitosanitare în conformitate cu articolul 84 alineatul (1), articolul 93 alineatele (1) şi (2) şi articolul 94 şi în aplicarea paşapoartelor fitosanitare în conformitate cu articolul 88; şi
g)pregătirea furnizată personalului menţionat la litera (f) din prezentul alineat.
(3)În cazul în care autoritatea competentă ia cunoştinţă de faptul că operatorul profesionist în cauză nu aplică măsurile menţionate la alineatul (1) primul paragraf litera (a) sau că un plan de gestionare a riscurilor legate de organismele dăunătoare nu mai corespunde niciuneia dintre cerinţele prevăzute la alineatul (1) primul paragraf litera (b), autoritatea respectivă ia, fără întârziere, măsurile necesare pentru a garanta că neconformitatea cu respectivele condiţii nu persistă. Măsurile respective pot include retragerea aprobării planului menţionat.
În cazul în care autoritatea competentă a luat măsuri în conformitate cu primul paragraf, altele decât retragerea aprobării planului, şi dacă neconformitatea persistă, autoritatea respectivă retrage fără întârziere aprobarea.