Art. 83. - Art. 83: Conţinutul şi formatul paşaportului fitosanitar - Regulamentul 2031/26-oct-2016 privind măsurile de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 şi (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE şi 2007/33/CE ale Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial 317L
În vigoare Versiune de la: 5 Ianuarie 2025 până la: 5 Iulie 2026
Art. 83: Conţinutul şi formatul paşaportului fitosanitar
(1)Paşaportul fitosanitar se prezintă sub forma unei etichete distincte, aplicată pe orice suport adecvat pentru tipărirea elementelor menţionate la alineatul (2), cu condiţia ca paşaportul fitosanitar să se poată distinge în mod clar de orice alte informaţii sau etichete care se mai pot afla pe suportul respectiv.
Paşaportul fitosanitar este uşor de observat şi lizibil clar, iar informaţia înscrisă pe acesta este durabilă şi nu poate fi modificată.
(2)Paşaportul fitosanitar pentru circulaţia pe teritoriul Uniunii conţine elementele prevăzute în partea A din anexa VII.
Prin derogare de la anexa VII partea A punctul 1 litera (e), codul de trasabilitate nu este necesar în cazurile în care plantele destinate plantării îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)sunt pregătite astfel încât sunt gata de vânzare către utilizatorii finali fără nicio altă pregătire suplimentară şi nu există riscuri în ceea ce priveşte răspândirea organismelor dăunătoare de carantină pentru Uniune sau a organismelor dăunătoare care intră sub incidenţa unor măsuri adoptate în temeiul articolului 30 alineatul (1);
b)nu aparţin tipurilor sau speciilor care figurează în lista din actul de punere în aplicare prevăzut la alineatul (3) din prezentul articol.
(3)Prin intermediul unor acte de punere în aplicare, Comisia identifică tipurile şi speciile de plante destinate plantării pentru care derogarea menţionată la alineatul (2) nu se aplică. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 107 alineatul (2).
(4)Paşaportul fitosanitar pentru introducerea şi circulaţia în interiorul unei zone protejate conţine elementele prevăzute în partea B din anexa VII.
(5)În cazul plantelor destinate plantării produse sau puse la dispoziţie pe piaţă, sub formă de materiale de prebază, de bază ori certificate sau seminţe de prebază, de bază ori certificate sau material săditor pentru cartofi de prebază, de bază ori certificat, astfel cum se menţionează în Directivele 66/401/CEE, 66/402/CEE, 68/193/CEE, 2002/54/CE, 2002/55/CE, 2002/56/CE, 2002/57/CE şi 2008/90/CE, paşaportul fitosanitar este inclus în mod distinct în eticheta oficială elaborată în conformitate cu dispoziţiile directivelor menţionate.
În cazul în care se aplică prezentul alineat, paşaportul fitosanitar pentru circulaţia pe teritoriul Uniunii conţine elementele prevăzute în partea C din anexa VII la prezentul regulament.
În cazul în care se aplică prezentul alineat, paşaportul fitosanitar pentru introducerea şi circulaţia în interiorul unei zone protejate conţine elementele prevăzute în partea D din anexa VII la prezentul regulament.
(6)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 105, pentru modificarea părţilor A, B, C şi D din anexa VII, pentru a adapta elementele respective, atunci când este cazul, la evoluţia cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice.
(7)Până la 14 decembrie 2017, Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificaţiile legate de paşaportul fitosanitar pentru circulaţia pe teritoriul Uniunii şi paşaportul fitosanitar pentru introducerea şi circulaţia în interiorul unei zone protejate, în ceea ce priveşte paşapoartele fitosanitare menţionate la alineatul (2) primul şi al doilea paragraf şi la alineatul (5) al doilea şi al treilea paragraf. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 107 alineatul (2).
În cazul în care natura anumitor plante, produse vegetale sau altor obiecte impune acest lucru, se pot stabili anumite specificaţii legate de dimensiuni pentru paşapoartele fitosanitare pentru respectivele plante, produse vegetale sau alte obiecte.
(8)Un paşaport fitosanitar poate fi eliberat, de asemenea, în format electronic (denumit în continuare "paşaport fitosanitar electronic"), cu condiţia ca acesta să conţină toate elementele menţionate la alineatul (2) şi ca aspectele tehnice să fi fost stabilite prin actele de punere în aplicare menţionate la al doilea paragraf de la prezentul alineat.
Prin intermediul unor acte de punere în aplicare, Comisia poate stabili aspectele tehnice pentru eliberarea paşapoartelor fitosanitare electronice, pentru a asigura conformitatea acestora cu dispoziţiile prezentului articol şi modalităţi adecvate, credibile şi eficace pentru eliberarea respectivelor paşapoarte fitosanitare. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 107 alineatul (2).