Art. 59. - Art. 59: Cerinţe generale privind vehiculele, utilajele şi materialul de ambalaj - Regulamentul 2031/26-oct-2016 privind măsurile de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 şi (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE şi 2007/33/CE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 317L

În vigoare
Versiune de la: 5 Ianuarie 2025 până la: 5 Iulie 2026
Art. 59: Cerinţe generale privind vehiculele, utilajele şi materialul de ambalaj
(1)Vehiculele, utilajele şi materialul de ambalaj utilizate pentru plantele, produsele vegetale sau alte obiecte care sunt menţionate în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 28 alineatele (1) şi (2), al articolului 30 alineatele (1) şi (3), al articolului 40 alineatul (2), al articolului 41 alineatele (2) şi (3), al articolului 42 alineatul (3) şi al articolului 49 alineatul (1) şi care circulă înspre teritoriul Uniunii sau în interiorul acestuia, sau prin teritoriul Uniunii în temeiul articolului 47, sunt indemne de organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune şi de organismele dăunătoare care intră sub incidenţa unor măsuri adoptate în temeiul articolului 30 alineatul (1).
(2)Alineatul (1) se aplică zonelor protejate şi în ceea ce priveşte respectivele organisme dăunătoare de carantină pentru zone protejate.