Art. 101. - Art. 101: Certificatul fitosanitar de reexport din Uniune - Regulamentul 2031/26-oct-2016 privind măsurile de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 şi (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE şi 2007/33/CE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 317L

În vigoare
Versiune de la: 5 Ianuarie 2025 până la: 5 Iulie 2026
Art. 101: Certificatul fitosanitar de reexport din Uniune
(1)Pentru reexportul unei plante, al unui produs vegetal sau al unui alt obiect care este originar dintr-o ţară terţă şi a fost introdus pe teritoriul Uniunii din ţara terţă respectivă sau din altă ţară terţă, se eliberează, dacă este posibil, un certificat fitosanitar de reexport din Uniune ("certificat fitosanitar de reexport") în locul certificatului fitosanitar de export.
Certificatul fitosanitar de reexport se eliberează de către autoritatea competentă la solicitarea operatorului profesionist dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)operatorul profesionist este înregistrat de autoritatea competentă respectivă în conformitate cu articolul 65;
b)operatorul profesionist are sub controlul său planta, produsul vegetal sau alt obiect care urmează a fi exportat;
c)se garantează că planta, produsul vegetal sau alt obiect respectă cerinţele fitosanitare pentru import ale ţării terţe în cauză.
Autoritatea competentă eliberează, de asemenea, un certificat fitosanitar de reexport la solicitarea altor persoane decât operatorii profesionişti, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la al doilea paragraf literele (b) şi (c).
În sensul prezentului alineat, autoritatea competentă nu deleagă eliberarea certificatului fitosanitar de reexport niciunei alte persoane.
(2)Fără a aduce atingere obligaţiilor în temeiul CIPP şi ţinând seama de standardele internaţionale relevante, certificatul fitosanitar de reexport se eliberează atunci când informaţiile disponibile permit certificarea conformităţii cu cerinţele fitosanitare pentru import ale ţării terţe în cauză şi să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)certificatul fitosanitar original care însoţeşte planta, produsul vegetal sau alt obiect în cauză din ţara terţă de origine, sau o copie certificată a acestuia, este anexată la certificatul fitosanitar de reexport;
b)planta, produsul vegetal sau alt obiect în cauză nu a fost cultivat, produs sau prelucrat în scopul modificării naturii sale de la momentul introducerii sale pe teritoriul Uniunii;
c)planta, produsul vegetal sau alt obiect în cauză nu a fost expus la riscul de a fi infestat sau contaminat cu organisme dăunătoare de carantină sau cu organisme dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină, enumerate ca atare de ţara terţă de destinaţie, în timpul depozitării în statul membru din care urmează să fie exportat către ţara terţă respectivă;
d)identitatea plantei, a produsului vegetal sau a altui obiect în cauză a fost menţinută.
(3)Articolul 100 alineatul (2) se aplică mutatis mutandis.
(4)Certificatul fitosanitar de reexport respectă descrierea şi formatul modelului prevăzut în partea B din anexa VIII.
(5)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 105, pentru modificarea părţii B din anexa VIII în scopul adaptării acesteia la evoluţia standardelor internaţionale relevante.
(6)Certificatele fitosanitare electronice pentru reexport sunt furnizate prin sau în cadrul unui schimb electronic cu IMSOC.