Art. 21. - Art. 21: Specii interzise - Regulamentul 202/30-ian-2025 de stabilire, pentru anii 2025 şi 2026, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite stocuri de peşte, aplicabile în apele Uniunii şi, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, şi de modificare a Regulamentului (UE) 2024/257 în ceea ce priveşte posibilităţile de pescuit pentru anul 2025

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2025
Art. 21: Specii interzise
(1)Navele de pescuit din Uniune nu pescuiesc, nu reţin la bord, nu transbordează şi nu debarcă următoarele specii:
a)vatos spinos (Amblyraja radiata) în apele Regatului Unit şi în apele Uniunii din subzona ICES 4 şi diviziunea ICES 7d, în apele Regatului Unit din diviziunea 2a şi în apele Uniunii din diviziunea 3a;
b)biban cu ochiul auriu (Beryx splendens) în subzona NAFO 6;
c)rechinul-tigru de nisip (Carcharias taurus) în toate apele, în afară de Marea Mediterană;
d)complex de specii de vulpe neagră (Dipturus batis, Dipturus cf. flossada şi Dipturus cf. intermedia) în apele Regatului Unit şi în apele Uniunii din subzonele ICES 4, 6, 7 şi 8, în apele Regatului Unit din diviziunea 2a şi subzona 5 şi în apele Uniunii din subzonele 3, 9 şi 10;
e)marele rechin lanternă (Etmopterus princeps) în apele Regatului Unit şi în apele Uniunii din subzona ICES 4, în apele Regatului Unit din diviziunea 2a şi în apele internaţionale din subzonele 1 şi 14;
f)rechin neted (Galeorhinus galeus) capturat cu paragate în apele Regatului Unit şi în apele Uniunii din subzonele ICES 4, în apele Regatului Unit din diviziunea 2a, în apele Regatului Unit şi în apele internaţionale din subzona 5, în apele Regatului Unit, în apele Uniunii şi în apele internaţionale din subzonele 6, 7 şi 8 şi în apele internaţionale din subzonele 12 şi 14;
g)pion portocaliu (Hoplostethus atlanticus) în apele Regatului Unit, în apele Uniunii şi în apele internaţionale din subzonele ICES 1-10, 12 şi 14;
h)rechinul scrumbiilor (Lamna nasus) în toate apele;
i)vulpe-de-mare (Raja clavata) în apele Uniunii din diviziunea ICES 3a;
j)pisică de mare marmorată (Raja undulata) în apele Regatului Unit şi în apele Uniunii din subzona ICES 6 şi în apele Uniunii din subzona ICES 10;
k)rechin-balenă (Rhincodon typus) în toate apele;
l)peşte-ghitară (Rhinobatos rhinobatos) în Marea Mediterană; şi
m)speciile de adâncime enumerate în anexa IA partea D, în apele Uniunii, apele Regatului Unit şi apele internaţionale din zonele ICES 1, 2 (cu excepţia apelor Regatului Unit din diviziunea 2a), 5-10, 12 şi 14 şi din zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2 şi 34.2, precum şi în apele Uniunii şi apele Regatului Unit din diviziunea ICES 2a şi din subzona ICES 4, în cazul în care se specifică în anexa respectivă.
(2)Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele din speciile menţionate la alineatul (1) nu trebuie vătămate şi trebuie eliberate imediat.