Art. 18a. - Art. 18 a : Măsuri tehnice pentru crevetele nordic în Skagerrak - Regulamentul 202/30-ian-2025 de stabilire, pentru anii 2025 şi 2026, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite stocuri de peşte, aplicabile în apele Uniunii şi, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, şi de modificare a Regulamentului (UE) 2024/257 în ceea ce priveşte posibilităţile de pescuit pentru anul 2025

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2025
Art. 18a: Măsuri tehnice pentru crevetele nordic în Skagerrak
(1)În cazul în care proporţia puietului de crevete nordic (Pandalus borealis), astfel cum se menţionează la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2019/2201 al Comisiei (*2), este mai mare de 30 % din captura totală din specia respectivă, autorităţile de control pot recomanda o închidere în timp real pe baza unui singur eşantion, astfel cum se menţionează la articolul respectiv.
(*2)Regulamentul delegat (UE) 2019/2201 al Comisiei din 1 octombrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2019/1241 al Parlamentului European şi al Consiliului cu norme detaliate privind punerea în aplicare a închiderilor în timp real în ceea ce priveşte pescuitul de crevete nordic în Skagerrak (JO L 332, 23.12.2019, p. 3, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2019/2201/oj).
(2)Traulerele care pescuiesc crevete nordic utilizând o grilă Nordmre de filtrare în funcţie de dimensiuni, astfel cum se menţionează la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2019/2201, sunt supuse zonei închise, astfel cum se menţionează la articolul respectiv.
(3)Zona închisă, astfel cum se menţionează la articolul 7 litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2019/2201, nu depăşeşte 100 de mile marine pătrate.
(4)Zona, astfel cum este menţionată la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2019/2201, este închisă timp de 21 de zile, după care închiderea încetează automat să se aplice la miezul nopţii UTC.
(5)Traulele de fund cu o dimensiune a ochiului de plasă de cel puţin 32 mm utilizate pentru pescuitul de crevetele nordic, echipate cu o grilă de filtrare Nordmre cu un spaţiu maxim între bare de 19 mm, fără dispozitiv de reţinere a peştilor, astfel cum sunt menţionate la articolul 11 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2201, fac obiectul zonei închise, astfel cum este menţionată la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul respectiv.