Art. 17. - Art. 17: Măsuri tehnice pentru Marea Celtică, Marea Irlandei şi vestul Scoţiei - Regulamentul 202/30-ian-2025 de stabilire, pentru anii 2025 şi 2026, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite stocuri de peşte, aplicabile în apele Uniunii şi, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, şi de modificare a Regulamentului (UE) 2024/257 în ceea ce priveşte posibilităţile de pescuit pentru anul 2025
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 1 Noiembrie 2025
Art. 17: Măsuri tehnice pentru Marea Celtică, Marea Irlandei şi vestul Scoţiei
(1)Navelor de pescuit care pescuiesc cu traule de fund şi seine în diviziunile ICES 7f, 7g, în partea diviziunii 7h situată la nord de 49° 30' latitudine nordică şi în partea diviziunii 7j situată la nord de 49° 30' latitudine nordică şi la est de 11° longitudine vestică li se aplică următoarele dispoziţii:
a)navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund sau seine folosesc unelte de pescuit cu una dintre următoarele dimensiuni ale ochiului de plasă:
(i)un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 110 mm, echipat cu un panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 120 mm;
(ii)un sac al traulului T90 cu dimensiunea ochiului de plasă de 100 mm;
(iii)un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 120 mm;
(iv)un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 100 mm, echipat cu un panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 160 mm;
b)în plus, navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund ale căror capturi cântărite înainte de aruncarea capturilor înapoi în mare constau în cel puţin 20 % eglefin (Melanogrammus aeglefinus) folosesc o unealtă de pescuit care este construită cu o distanţă de cel puţin un metru între linia de pescuit şi unealta de pescuit de la sol; statele membre pot excepta de la aplicarea prezentei litere navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund ale căror capturi, cântărite înainte de orice aruncare înapoi în mare, constau în cod în proporţie de mai puţin de 1,5 %, cu condiţia ca navele respective să facă, pe mare, obiectul unei creşteri progresive a prezenţei observatorilor până la nivelul de cel puţin 20 % din totalul campaniilor lor de pescuit.
c)navele de pescuit care utilizează traule de fund sau seine şi ale căror capturi constau în langustină (Nephrops norvegicus) în proporţie de peste 30 % folosesc una dintre următoarele unelte de pescuit:
(i)panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 300 mm; navele cu o lungime totală mai mică de 12 metri pot utiliza un panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 200 mm;
(ii)panou Seltra;
(iii)sită de sortare cu un spaţiu între bare de 35 mm sau un dispozitiv de selecţie de tip sită (netgrid) similar;
(iv)un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 100 mm, echipat cu un panou de plasă cu ochiuri pătrate de 100 mm;
(v)un sac dublu de traul, sacul superior fiind construit cu o plasă T90 de cel puţin 100 mm şi echipat cu un panou de separare cu o dimensiune maximă a ochiului de plasă de 300 mm;
d)navele de pescuit care utilizează traule de fund sau seine şi ale căror capturi constau în merlan în proporţie de peste 55 % sau într-un amestec de peşte-pescar (Lophiidae), merluciu (Merluccius merluccius) sau cardină albă (Lepidorhombus spp.) în proporţie de peste 55 % folosesc una dintre următoarele unelte de pescuit:
(i)un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 100 mm, echipat cu un panou de plasă cu ochiuri pătrate de 100 mm;
(ii)un sac cu dimensiunea ochiului de plasă T90 de 100 mm şi extensie.
(2)Navelor de pescuit care utilizează traule de fund sau seine în diviziunile ICES 6a şi 5b, în apele Uniunii, la est de 12°V (vestul Scoţiei) pentru activităţile de pescuit care vizează langustina li se aplică următoarele dispoziţii:
a)navele de pescuit utilizează un panou cu plasă cu ochiuri pătrate (cu poziţionare) de cel puţin 300 mm pentru navele care utilizează un sac al traulului cu o dimensiune a ochiurilor mai mică de 100 mm; pentru navele cu o lungime totală mai mică de 12 m sau cu o putere a motorului de 200 kW sau mai mică, lungimea totală a panoului poate fi de 2 m şi dimensiunea ochiurilor de 200 mm;
b)navele de pescuit ale căror capturi constau în langustină în proporţie de peste 30 % utilizează un panou cu plasă cu ochiuri pătrate (cu poziţionare) de cel puţin 160 mm pentru navele care utilizează un sac al traulului cu o dimensiune a ochiului de plasă cuprinsă între 100 mm şi 119 mm.
(3)Navelor de pescuit care utilizează traule de fund sau seine în diviziunea ICES 7a (Marea Irlandei) li se aplică următoarele dispoziţii:
a)navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund sau seine cu dimensiunea ochiului de plasă al sacului mai mare sau egală cu 70 mm şi mai mică de 100 mm, ale căror capturi constau în langustină în proporţie de peste 30 %, folosesc una dintre următoarele unelte de pescuit:
(i)panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 300 mm; navele de pescuit cu o lungime totală mai mică de 12 metri pot utiliza un panou cu plasă cu ochiuri pătrate de 200 mm;
(ii)panou Seltra;
(iii)sită de sortare cu un spaţiu între bare de 35 mm;
(iv)dispozitiv de tip sită (netgrid) CEFAS;
(v)traul flip-flap;
b)navele de pescuit cu o lungime totală mai mare sau egală cu 12 metri care folosesc traule de fund sau seine şi ale căror capturi constau într-un amestec de eglefin, cod, vulpi şi pisici de mare (Rajiformes) în proporţie de peste 10 % folosesc un sac al traulului cu dimensiunea ochiului de plasă de 120 mm.
(4)Procentajele capturilor de la alineatele (1) şi (2) din prezentul articol se calculează ca proporţia în greutate în viu a tuturor resurselor biologice marine debarcate după fiecare campanie de pescuit, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 şi cu articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1241.
(5)Se interzice navelor de pescuit să pescuiască cu traule de fund şi seine în următoarele zone:
a)în diviziunile ICES 7b şi 7c;
b)în zona situată la vest de 5° longitudine vestică în diviziunea ICES 7e; şi
c)în diviziunile ICES din zonele 7f-7k.
Această interdicţie nu se aplică navelor de pescuit în cazul în care:
(a)utilizează un sac al traulului cu o dimensiune a ochiului de plasă de cel puţin 100 mm; sau
(b)capturile lor accidentale de cod nu depăşesc 1,5 %, conform evaluării CSTEP, atunci când pescuiesc în afara zonelor menţionate la alineatul (1).