Art. 16. - Art. 16: Măsuri de remediere pentru cod în Marea Nordului - Regulamentul 202/30-ian-2025 de stabilire, pentru anii 2025 şi 2026, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite stocuri de peşte, aplicabile în apele Uniunii şi, pentru navele de pescuit din Uniune, în anumite ape din afara Uniunii, şi de modificare a Regulamentului (UE) 2024/257 în ceea ce priveşte posibilităţile de pescuit pentru anul 2025
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
În vigoare Versiune de la: 1 Noiembrie 2025
Art. 16: Măsuri de remediere pentru cod în Marea Nordului
(1)Zonele închise pentru pescuit, cu excepţia pescuitului cu unelte pelagice (plase-pungă şi traule), şi perioadele în care se aplică închiderile sunt instituite în anexa IV.
(2)Se interzice pescuitul pentru navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund şi seine cu o dimensiune minimă a ochiului de 70 mm în diviziunile ICES 4a şi 4b sau de 90 mm în diviziunea ICES 3a, precum şi cu paragate (37) în apele Uniunii din diviziunea ICES 4a, la nord de 58°30'00''N şi la sud de 61°30'00''N, şi în apele Uniunii din diviziunile ICES 3a.20 (Skagerrak), 4a şi 4b, la nord de 57°00'00''N şi la est de 5°00'00''E.
(37)Codurile uneltelor de pescuit: OTB, OTT, OT, TBN, TBS, TB, TX, PTB, SDN, SSC, SX, LL, LLS.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), navele de pescuit menţionate la alineatul respectiv pot pescui în zonele menţionate la respectivul alineat, cu condiţia să îndeplinească cel puţin unul dintre următoarele criterii:
a)capturile lor de cod nu reprezintă mai mult de 5 % din totalul capturilor pentru fiecare campanie de pescuit. Se presupune că navele ale căror capturi de cod nu au depăşit 5 % din totalul capturilor lor în perioada 2017-2019 respectă acest criteriu, cu condiţia să utilizeze în continuare aceleaşi unelte de pescuit pe care le-au utilizat în perioada respectivă; această prezumţie poate fi înlăturată;
b)se utilizează un traul de fund sau o seină reglementat(ă) şi cu un grad ridicat de selectivitate, care permite, conform unui studiu ştiinţific, o reducere cu cel puţin 30 % a capturilor de cod în comparaţie cu navele care pescuiesc folosind dimensiunea de bază a ochiurilor de plasă pentru unelte tractate, astfel cum se specifică în partea B punctul 1.1 din anexa V la Regulamentul (UE) 2019/1241; aceste studii pot fi evaluate de CSTEP şi, în cazul unei evaluări negative, uneltele în cauză nu mai sunt considerate valabile pentru utilizare în zonele menţionate la alineatul (2) din prezentul articol;
c)pentru navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund şi seine cu dimensiunea ochiului mai mare sau egală cu 100 mm (TR1), se utilizează următoarele unelte de pescuit cu grad ridicat de selectivitate:
(i)matiţe de traul cu o dimensiune minimă a ochiurilor plasei de 600 mm;
(ii)distanţier extins (0,6 m);
(iii)plasă de sortare orizontală cu ferestre de ieşire cu dimensiunea ochiului plasei mare;
d)pentru navele de pescuit care pescuiesc cu traule de fund şi seine cu dimensiunea ochiului mai mare sau egală cu 70 mm în diviziunea ICES 4a şi cu 90 mm în diviziunea ICES 3a şi mai mică de 100 mm (TR2), se utilizează următoarele unelte de pescuit cu grad ridicat de selectivitate:
(i)sită de sortare orizontală cu un spaţiu maxim între bare de 50 mm, care separă peştii plaţi de peştii rotunzi, cu un orificiu neblocat de evacuare a peştilor rotunzi;
(ii)panou Seltra cu ochiuri pătrate de 300 mm;
(iii)o sită de sortare cu un spaţiu maxim între bare de 35 mm, cu un orificiu neblocat de evacuare a peştilor;
e)navele de pescuit intră sub incidenţa unui plan naţional de evitare a codului pentru a menţine capturile de cod în conformitate cu rata de mortalitate prin pescuit corespunzătoare posibilităţilor de pescuit stabilite, pe baza nivelurilor din avizele ştiinţifice, prin măsuri spaţiale sau tehnice sau printr-o combinaţie a acestora. Aceste planuri sunt evaluate în termen de maximum două luni de la punerea lor în aplicare, de către CSTEP în cazul statelor membre sau de către organismul ştiinţific naţional competent în cazul ţărilor terţe şi, în cazul în care se consideră necesar, sunt revizuite în continuare dacă aceste evaluări constată că obiectivul planului naţional de evitare a codului nu va fi îndeplinit.
(4)Statele membre intensifică monitorizarea, controlul şi supravegherea navelor de pescuit menţionate la alineatul (2) pentru a controla respectarea condiţiilor stabilite la alineatul (3).
(5)Prezentul articol nu se aplică operaţiunilor de pescuit desfăşurate exclusiv în scopul cercetărilor ştiinţifice, cu condiţia ca cercetările respective să fie efectuate în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) 2019/1241.