Nou Art. 31. - Art. 31: Registrul Uniunii - Regulamentul 1956/29-sept-2025 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2023/2411 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia indicaţiilor geografice pentru produsele artizanale şi industriale

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2025
Art. 31: Registrul Uniunii
(1)Registrul Uniunii menţionat la articolul 37 din Regulamentul (UE) 2023/2411 este instituit ca o soluţie digitală care să permită atât stocarea tehnică a tuturor intrărilor referitoare la indicaţiile geografice, inclusiv a cererilor de înregistrare, de modificare la nivelul Uniunii şi de anulare, a respingerilor, a publicărilor în scopul opoziţiei, a înregistrărilor, a aprobărilor modificărilor la nivelul Uniunii, a publicărilor modificărilor standard şi temporare şi a anulărilor, cât şi accesul public la acestea. Registrul Uniunii este pus la dispoziţie în toate limbile oficiale ale Uniunii.
(2)Pe lângă datele menţionate la articolul 37 din Regulamentul (UE) 2023/2411 şi trimiterile specifice din prezentul regulament şi din Regulamentul delegat (UE) 2025/1955, în registrul Uniunii se înregistrează următoarele date:
a)denumirea înregistrată a produsului sau denumirile înregistrate ale produsului, inclusiv transcrierea sau transliterarea cu caractere latine, dacă este cazul; denumirile multiple, transcrierile şi transliterările se înregistrează ca denumiri alternative, separate printr-un spaţiu, o bară oblică şi un al doilea spaţiu;
b)data transmiterii cererii către oficiu;
c)data publicării în registrul Uniunii;
d)data înregistrării;
e)decizia de înregistrare a indicaţiei geografice;
f)trimiterea electronică la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în temeiul articolului 29 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2023/2411;
g)numărul dosarului;
h)documentul unic, inclusiv trimiterea electronică la publicarea caietului de sarcini al produsului;
i)în cazul în care nu este disponibilă o trimitere electronică la publicarea caietului de sarcini al produsului, caietul de sarcini al produsului;
j)avizele emise de consiliul consultativ cu privire la cererile individuale, dacă este cazul;(k) o indicaţie a autorităţii de control în cazul indicaţiilor geografice originare dintr-o ţară terţă.
(3)În cazul în care oficiul aprobă o modificare la nivelul Uniunii a caietului de sarcini al unui produs sau primeşte o comunicare a unei modificări standard aprobate sau anulate a caietului de sarcini al produsului care necesită o modificare a informaţiilor înregistrate în registrul Uniunii, acesta actualizează datele enumerate la alineatul (2), după caz, cu efect de la data la care modificarea este aplicabilă în Uniune. Trimiterile electronice la publicarea comunicărilor privind modificările standard şi temporare se înregistrează de către oficiu. În cazul înregistrărilor directe, modificarea cu efect de la data deciziei oficiului privind modificarea standard şi modificarea temporară se înregistrează în registrul Uniunii.
(4)În cazul în care înregistrarea unei indicaţii geografice a fost anulată, registrul Uniunii indică denumirile ca fiind anulate în conformitate cu articolul 25 alineatul (3) şi alineatul (4) din prezentul regulament. Registrul Uniunii păstrează o evidenţă a anulării, inclusiv trimiterea electronică la decizia de anulare.
(5)În cazul în care Oficiul primeşte o cerere de înregistrare sau o cerere de aprobare a unei modificări la nivelul Uniunii sau o cerere de anulare, în temeiul articolului 22 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2023/2411, denumirea, numărul dosarului, tipul produsului, ţara de origine, tipul de cerere, data cererii şi statutul cererii sau solicitării primite se înregistrează în registrul Uniunii. Data publicării şi trimiterea electronică la publicarea respectivă se înregistrează, de asemenea, după publicarea cererii în registrul Uniunii. Registrul Uniunii ţine o evidenţă a deciziei de respingere a unei cereri.
(6)Datele menţionate la alineatele (2)-(5) rămân în registrul Uniunii.
(7)Statele membre au responsabilitatea de a menţine activă şi funcţională trimiterea electronică la caietul de sarcini al produsului atât timp cât indicaţia geografică rămâne protejată. Trimiterea electronică duce direct la cea mai recentă versiune actualizată a caietului de sarcini al produsului respectiv.
(8)Prelucrarea datelor privind intrările prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 37 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2023/2411, inclusiv a oricăror date cu caracter personal, în următoarele scopuri:
a)administrarea cererilor şi/sau a înregistrărilor prevăzute în prezentul regulament şi cu actele adoptate în temeiul acestuia;
b)ţinerea unui registru public pentru consultarea de către autorităţile publice şi operatorii economici şi pentru informarea acestora, pentru a le permite să îşi exercite drepturile care le sunt conferite de prezentul regulament şi să fie informaţi cu privire la existenţa unor indicaţii geografice anterioare; şi
c)elaborarea de rapoarte şi statistici care să permită oficiului să îşi optimizeze operaţiunile şi să îmbunătăţească funcţionarea sistemului de protecţie a indicaţiilor geografice.
(9)Toate datele, inclusiv datele cu caracter personal, referitoare la menţiunile menţionate la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 37 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2023/2411 sunt de interes public şi pot fi accesate de orice parte terţă. Înregistrările în registrul Uniunii nu se păstrează mai mult decât este necesar pentru scopurile în care sunt prelucrate datele cu caracter personal.