Nou Art. 18. - Art. 18: Cerere de modificare la nivelul Uniunii - Regulamentul 1956/29-sept-2025 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2023/2411 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia indicaţiilor geografice pentru produsele artizanale şi industriale

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2025
Art. 18: Cerere de modificare la nivelul Uniunii
(1)O cerere de modificare la nivelul Uniunii a caietului de sarcini al unui produs, menţionată la articolul 31 din Regulamentul (UE) 2023/2411, conţine:
a)denumirea protejată la care se referă modificarea;
b)numele statului membru sau al ţării terţe căruia/căreia îi aparţine aria geografică;
c)o indicaţie din care să reiasă dacă este solicitant în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE) 2023/2411, astfel cum se prevede în registrul Uniunii, sau un producător care utilizează indicaţia geografică în conformitate cu articolul 47 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/2411 şi care solicită modificarea la nivelul Uniunii;
d)rubricile din caietul de sarcini al produsului şi din documentul unic care sunt afectate de modificare;
e)motivele pentru care modificarea intră sub incidenţa articolului 31 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/2411;
f)descrierea şi motivele fiecărei modificări solicitate;
g)indicarea eventualelor modificări standard legate indisolubil de modificările la nivelul Uniunii;
h)documentul unic consolidat, astfel cum a fost modificat;
i)în cazul cererilor formulate în temeiul articolului 21 litera (a) din Regulamentul (UE) 2023/2411, trimiterea electronică la publicarea caietului de sarcini consolidat al produsului, astfel cum a fost modificat;
j)în cazul cererilor formulate în temeiul articolului 21 literele (b) şi (c) din Regulamentul (UE) 2023/2411, caietul de sarcini consolidat al produsului, astfel cum a fost modificat;
k)în cazul cererilor în temeiul articolului 21 litera (c) din Regulamentul (UE) 2023/2411, dovada că modificarea solicitată respectă legislaţia privind protecţia indicaţiilor geografice în vigoare în ţara terţă relevantă;
l)declaraţia autorităţii competente a statului membru conform căreia aceasta consideră că cererea îndeplineşte cerinţele prevăzute în Regulamentul (UE) 2023/2411.
(2)Comisia primeşte separat şi nu publică, drept parte a cererii:
a)denumirea şi datele de contact ale autorităţii competente a statului membru, sau ale solicitantului sau ale autorităţii competente din ţara terţă, care a solicitat, în etapa la nivelul Uniunii a procedurii, aprobarea unei modificări la nivelul Uniunii a caietului de sarcini;
b)numele şi datele de contact ale solicitantului care a solicitat etapa naţională a procedurii de aprobare a unei modificări la nivelul Uniunii a caietului de sarcini, indicând dacă acesta reprezintă un grup de producători;
c)orice documentaţie însoţitoare, după caz.
(3)Cererea de modificare la nivelul Uniunii a caietului de sarcini al produsului şi documentul unic modificat se întocmesc în conformitate cu formularul pus la dispoziţie online de către oficiu şi se depun la oficiu prin intermediul sistemului digital.
(4)Autoritatea competentă a statelor membre, în cazul înregistrărilor directe, solicitantul şi, în cazul cererilor din partea unei ţări terţe, solicitantul sau autoritatea competentă din ţara terţă, după caz, asigură coerenţa dintre cererea de aprobare a unei modificări la nivelul Uniunii şi caietul de sarcini consolidat al produsului şi că nu există nicio divergenţă substanţială între acestea. Modificările enumerate în cererea de aprobare a unei modificări la nivelul Uniunii trebuie să corespundă modificărilor aduse caietului de sarcini al produsului. În cazul în care se constată o neconcordanţă după aprobarea unei modificări la nivelul Uniunii, în cadrul procedurii standard, autoritatea competentă a statului membru, în cazul înregistrărilor directe, solicitantul şi, în cazul cererilor din ţări terţe, solicitantul sau autoritatea competentă din ţara terţă, după caz, iau măsurile necesare pentru a remedia inconsecvenţa respectivă.
(5)O cerere de modificare la nivelul Uniunii trebuie să fie concisă şi să nu depăşească 5 000 de cuvinte, inclusiv un document unic, cu excepţia cazurilor justificate în mod corespunzător.
(6)În sensul articolului 31 alineatul (2) din prezentul regulament, pe lângă documentele şi informaţiile menţionate în acesta, astfel cum au fost modificate, oficiul publică în registrul Uniunii cererea de modificare la nivelul Uniunii a caietului de sarcini al produsului.
(7)Articolul 4, articolele 6-17 şi articolele 27-28 din prezentul regulament se aplică mutatis mutandis cererii de modificare la nivelul Uniunii a caietului de sarcini al produsului.
(8)Prezentul articol se aplică, mutatis mutandis, cererilor de modificare standard a caietului de sarcini înregistrate în temeiul articolului 21 litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2411.