Nou Art. 5. - Art. 5: Stabilirea zonelor demarcate - Regulamentul 1952/29-sept-2025 privind măsurile de prevenire a stabilirii şi răspândirii pe teritoriul Uniunii a Anoplophora glabripennis (Motschulsky) şi de eradicare şi izolare a organismului dăunător respectiv în anumite zone demarcate şi de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/893

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 3 Decembrie 2025
Art. 5: Stabilirea zonelor demarcate
(1)În cazul în care prezenţa organismului dăunător specificat este confirmată în mod oficial, statul membru în cauză stabileşte fără întârziere o zonă demarcată în scopul eradicării organismului dăunător specificat.
(2)În urma unei confirmări oficiale a prezenţei organismului dăunător specificat şi a stabilirii zonei demarcate menţionate la alineatul (1), autorităţile competente stabilesc fără întârziere nivelul de infestare printr-o anchetă de delimitare.
(3)În cazul în care, pe baza anchetei menţionate la articolul 8, pe parcursul a cel puţin patru ani consecutivi se concluzionează că nivelul de infestare cu organismul dăunător specificat este atât de ridicat încât eradicarea acestuia devine imposibilă, autorităţile competente notifică imediat Comisiei detaliile privind noua zonă demarcată pentru izolare pe care intenţionează să o desemneze sau să o modifice, pentru ca respectiva zonă să fie inclusă în lista zonelor demarcate pentru izolare din anexa I.
(4)Zona demarcată constă în următoarele:
a)o zonă care include toate plantele infestate şi toate plantele specificate susceptibile de a fi infestate pe o rază de cel puţin 100 m în jurul plantelor infestate ("zonă infestată");
b)o zonă-tampon:
(i)cu o lăţime de cel puţin 2 km dincolo de limita zonei infestate, în cazul unei zone demarcate pentru eradicarea organismului dăunător specificat;
(ii)cu o lăţime de cel puţin 4 km dincolo de limita zonei infestate, în cazul unei zone demarcate pentru izolare.
(5)Delimitarea zonelor demarcate trebuie să se bazeze pe principii ştiinţifice, pe biologia organismului dăunător specificat, pe nivelul de infestare, pe distribuţia specifică a plantelor-gazdă în zona vizată şi pe dovada instalării în acea zonă a organismului dăunător specificat.
Aceasta se bazează pe o anchetă de delimitare cu o concepţie şi un plan de eşantionare care să permită detectarea, cu un nivel de încredere de 95 %, o prezenţă de 1 % a plantelor infestate. Ancheta se bazează pe Orientările autorităţii pentru anchete solide din punct de vedere statistic şi bazate pe riscuri.
(6)În scopul luării măsurilor de eradicare menţionate la articolul 9, lăţimea zonei-tampon poate fi redusă la cel puţin 1 km în cazul în care autoritatea competentă concluzionează că eradicarea organismului dăunător specificat este posibilă, ţinând cont de circumstanţele focarului, cum ar fi dimensiunea şi localizarea acestuia, nivelul de infestare sau numărul şi distribuţia plantelor-gazdă.
În cazul unei zone demarcate pentru izolare, lăţimea zonei-tampon poate fi redusă la cel puţin 2 km în cazul în care autoritatea competentă consideră că această distanţă este adecvată pentru izolarea organismului dăunător specificat, ţinând cont de circumstanţele focarului, cum ar fi dimensiunea şi localizarea acestuia, nivelul de infestare sau numărul şi distribuţia plantelor-gazdă.
În interiorul zonelor demarcate, autorităţile competente se asigură că publicul larg şi operatorii profesionişti cunosc delimitarea zonelor demarcate.