Nou Art. 10. - Art. 10: Măsuri de izolare - Regulamentul 1952/29-sept-2025 privind măsurile de prevenire a stabilirii şi răspândirii pe teritoriul Uniunii a Anoplophora glabripennis (Motschulsky) şi de eradicare şi izolare a organismului dăunător respectiv în anumite zone demarcate şi de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/893

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 3 Decembrie 2025
Art. 10: Măsuri de izolare
(1)În zonele infestate din zonele demarcate pentru izolare, astfel cum sunt enumerate în anexa I, autorităţile competente iau toate măsurile următoare:
a)tăierea plantelor infestate şi a plantelor care prezintă simptome cauzate de organismul dăunător specificat, precum şi îndepărtarea completă a rădăcinilor acestora, dacă se observă galerii larvare mai jos de coletul rădăcinii plantei infestate;
b)îndepărtarea, examinarea şi eliminarea în siguranţă a plantelor tăiate în conformitate cu litera (a), luând măsurile de precauţie necesare pentru a evita răspândirea organismului dăunător specificat în timpul tăierii şi după tăiere;
c)interzicerea oricărei deplasări a plantelor specificate, a lemnului specificat şi a materialelor de ambalaj din lemn specificat potenţial infestate în afara zonei delimitate;
d)după caz, înlocuirea plantelor specificate cu alte plante nesusceptibile;
e)interzicerea prezenţei în zona infestată a unor noi plante specificate în aer liber, cu excepţia locurilor de producţie menţionate la punctul 17.2 din anexa VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 şi a plantării de plante-santinelă;
f)sensibilizarea publicului cu privire la ameninţarea reprezentată de organismul dăunător specificat şi la măsurile de izolare prevăzute la prezentul articol, inclusiv cu privire la condiţiile privind circulaţia plantelor specificate din zona demarcată stabilită în conformitate cu articolul 5;
g)după caz, măsuri specifice de abordare a oricăror alte aspecte sau complicaţii care ar putea să apară în mod rezonabil şi care împiedică, afectează sau întârzie acţiunile de împiedicare a răspândirii, în special cele legate de tăierea şi distrugerea corespunzătoare a tuturor plantelor care sunt infestate sau suspectate a fi infestate, indiferent de locul în care se află, de forma de proprietate sau de persoana responsabilă de ele;
h)orice altă măsură care poate contribui la izolarea organismului dăunător specificat.
În cazul de la primul paragraf litera (a), activităţile de tăiere trebuie să înceapă imediat, însă în cazurile în care plantele infestate au fost depistate în afara perioadei de zbor a organismului dăunător specificat, tăierea şi îndepărtarea se efectuează înainte de începerea următoarei perioade de zbor; Dacă nu este posibilă îndepărtarea cioturilor cu rădăcini adânci şi a rădăcinilor de suprafaţă, acestea trebuie să fie îngropate la cel puţin 40 cm sub nivelul solului sau să fie acoperite cu material de protecţie împotriva insectelor.
(2)Anchetele oficiale anuale cu o lăţime de cel puţin 1 km în jurul locurilor de producţie menţionate la punctul 17.2 din anexa VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 se bazează pe Orientările generale ale autorităţii pentru anchete solide din punct de vedere statistic şi bazate pe riscuri privind organismele dăunătoare plantelor, iar concepţia anchetei şi planul de eşantionare utilizate trebuie să poată identifica, cu un nivel de încredere de cel puţin 99 %, un nivel de prezenţă a plantelor infestate de 1 %.
Organismul oficial responsabil efectuează anchete anuale la momente adecvate pentru a depista prezenţa organismului dăunător specificat, efectuând inspecţii care vizează plantele-gazdă pe o lăţime de cel puţin 1 km de respectiva instalaţie de tratare sau de prelucrare.
(3)În cazul circulaţiei lemnului, a materialului de ambalaj din lemn şi a scoarţei de lemn specificat în afara zonei delimitate şi din zona infestată către zona-tampon, dacă nu sunt disponibile instalaţii de tratare sau de prelucrare în zona delimitată, lemnul, materialul de ambalaj de lemn şi scoarţa de lemn specificat sunt deplasate la cea mai apropiată instalaţie adecvată din afara zonei delimitate, pentru a se asigura tratarea sau prelucrarea imediată în conformitate cu punctele 30-32 din anexa VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072. Deplasarea respectivă se efectuează sub control oficial şi în condiţii închise, astfel încât să se asigure că organismul dăunător specificat nu se poate răspândi.
(4)În cazul în care prezenţa organismului dăunător specificat a fost confirmată oficial în zona-tampon, se aplică articolele 17 şi 18 din Regulamentul (UE) 2016/2031, după caz.