Art. 11. - Art. 11: Cerinţe impuse organismelor naţionale de acreditare - Regulamentul 192/09-sept-2024 privind procedurile de acreditare a verificatorilor în temeiul Regulamentului (UE) 2023/1805 al Parlamentului European şi al Consiliului privind utilizarea combustibililor din surse regenerabile şi cu emisii scăzute de carbon în transportul maritim şi de modificare a Directivei 2009/16/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 29 Ianuarie 2025
Art. 11: Cerinţe impuse organismelor naţionale de acreditare
(1)În absenţa unor dispoziţii specifice în prezentul regulament sau în Regulamentul (UE) 2023/1805 referitoare la cerinţele impuse organismelor naţionale de acreditare, se aplică dispoziţiile relevante din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.
(2)În sensul prezentului regulament, organismele naţionale de acreditare desemnate în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 îşi exercită îndatoririle în conformitate cu cerinţele prevăzute de standardul armonizat menţionat la articolul 1 alineatul (2).