Art. 1. - Art. 1: Acreditarea verificatorilor - Regulamentul 192/09-sept-2024 privind procedurile de acreditare a verificatorilor în temeiul Regulamentului (UE) 2023/1805 al Parlamentului European şi al Consiliului privind utilizarea combustibililor din surse regenerabile şi cu emisii scăzute de carbon în transportul maritim şi de modificare a Directivei 2009/16/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 29 Ianuarie 2025
Art. 1: Acreditarea verificatorilor
(1)În absenţa unor dispoziţii specifice în prezentul regulament sau în Regulamentul (UE) 2023/1805 referitoare la acreditarea verificatorilor, se aplică dispoziţiile relevante din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.
(2)În ceea ce priveşte cerinţele minime în materie de acreditare şi cerinţele impuse organismelor de acreditare, se aplică standardul armonizat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2008 referitor la cerinţele generale aplicabile organismelor de acreditare care acreditează organisme de evaluare a conformităţii (6).
(6)ISO/IEC 17029:2019 - Evaluarea conformităţii. Principii generale şi cerinţe pentru organismele de validare şi verificare, menţionat în anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1835 a Comisiei din 3 decembrie 2020 privind standardele armonizate de acreditare şi de evaluare a conformităţii (JO L 408, 4.12.2020, p. 6).