Art. 5. - Art. 5: Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă - Regulamentul 1896/13-nov-2019 privind Poliţia de frontieră şi garda de coastă la nivel european şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1052/2013 şi (UE) 2016/1624

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 2 August 2021
Art. 5: Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă
(1)Agenţia este reglementată de prezentul regulament.
(2)Agenţia include corpul permanent al Poliţiei de frontieră şi gărzii de coastă la nivel european (denumit în continuare "corpul permanent") prevăzut la articolul 54, cu o capacitate de până la 10 000 de membri ai personalului operativ, în concordanţă cu anexa I.
(3)Pentru a asigura coerenţa gestionării europene integrate a frontierelor, agenţia facilitează şi eficientizează aplicarea măsurilor Uniunii referitoare la gestionarea frontierelor externe, în special a Regulamentului (UE) 2016/399, şi a măsurilor Uniunii referitoare la returnare.
(4)Agenţia contribuie la aplicarea continuă şi uniformă a dreptului Uniunii, inclusiv a acquis-ului Uniunii în domeniul drepturilor fundamentale, în special Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare "Carta"), la frontierele externe. Contribuţia sa include schimburile de bune practici.